Este povestea lui Rennie Wilford, o tânără jurnalistă a cărei viață începe să se destrame sub amenințarea bolii. În convalescență, protagonista caută refugiu în St. Antoine, o insulă din Caraibe.
Nu as zice ca este neaparat o carte foarte stralucita, dar stilul scriitoarei Margaret Atwood salveaza cartea. Am citit-o dupa o recomandare pe BookTok. Am ascultat-o de fapt pe Voxa. Este prima carte ascultata in luna februarie.
"Când ești condamnat să pierzi tot ce iubești, care este lucrul pentru care încă mai merită să lupți?"
Acțiunea noului roman ne poartă înapoi în Panem, cu 24 de ani înainte de evenimentele din „Jocurile foamei”, plasând acțiunea în dimineața fatidică a extragerii pentru cel de-al cincizecilea Joc al Foamei, cunoscut ca Jubileul Pacificării.
În zorii celei de-a cincizecea ediții a Jocurilor Foamei, frica se strecoară în fiecare district din Panem. Anul acesta, în onoarea Jubileului Pacificării, de două ori mai mulți tineri vor fi smulși din casele lor pentru a deveni tributuri. În Districtul 12, Haymich Abernathy încearcă să nu se gândească prea mult la șansele lui. Tot ce își dorește este să supraviețuiască zilei și să fie alături de fata pe care o iubește.
Nu am fost la curent cu aparitia celui de-al cincilea volum, dar odata ce am aflat de existenta lui si mai ales gasindu-l pe Voxa nu am stat prea mult pe ganduri, fiind a doua carte citita din 2026. Nu m-a dezamagit, mai ales ca este povestea lui Haymich Abernathy, un personaj pe care il gasim mentionat inca din primul volum al seriei. Minunat pentru iubitorii seriei merita si trebuie citit sau ascultat!
.jpg)
Karl Ove Knausgård (născut pe 6 decembrie 1968) este un autor norvegian. A devenit cunoscut în întreaga lume pentru o serie de șase romane autobiografice intitulate Lupta mea (Min Kamp). Wall Street Journal l-a descris ca fiind „una dintre cele mai mari senzații literare ale secolului XXI”.
De la finalizarea seriei Lupta mea în 2011, a publicat o serie autobiografică intitulată Cvartetul anotimpurilor, o lucrare critică despre arta lui Edvard Munch și o serie de romane care începe cu Steaua dimineții.
Knausgård a câștigat Premiul Brage în 2009, Premiul Ierusalim în 2017 și Premiul Nordic al Academiei Suedeze în 2019.
Primii ani ai vieții
Născut în Oslo, Norvegia, Knausgård a crescut pe Tromøya, în Arendal, și în Kristiansand, și a studiat artele și literatura la Universitatea din Bergen. Apoi a ocupat diverse locuri de muncă, inclusiv predare la licee în nordul Norvegiei, vânzare de casete, lucru într-un spital de psihiatrie[5] și pe o platformă petrolieră, în timp ce încerca să devină scriitor. În cele din urmă, și-a publicat primul roman în 1998.
" Știi prea puțin, și anumite lucruri nu există pentru tine. Știi prea mult, și iarăși nu există. A scrie înseamnă a scoate la lumină ceea ce există din umbrele a ceea ce știm."
Începutul romanului autobiografic al scriitorului norvegian Karl Ove Knausgård e foarte răvășitor. E descris momentul în care viața se desprinde de trup. Trupul tatălui. Fără efuziuni, fără sentimentalism. Nu din dorința de a epata morbid. Moartea e un proces firesc de o golire a recipientului de tot ce era viu în el, o întoarcere a organicului la anorganic.
"Este o autobiografie brutal de sinceră, care explorează copilăria autorului, relația complexă și tensionată cu tatăl său, maturizarea, viața de părinte recent devenit el însuși, și moartea tatălui său, o pierdere care îl forțează să reevalueze întreaga sa viață, oferind o introspecție profundă despre familie, memorie și sinele fragil."
Am citit aceasta carte la recomandarea celor de la Friendly Fire (cred ca Moise Guran daca nu ma insel). Este un roman autobiografic. Nu pot spune ca m-a impresiionat prea mult. Probabil pentru ca am trecut deja prin pierderea unui parinte si nimic nu ma mai poate impresiona cand vine vorba de moarte.
