Postare prezentată

Invitatie la vals - Citate

"Nu mai am putere sa vreau." "Se sinucide cineva ajuns în vîrful piramidei sociale dupa ce a gasit cheia care descuie usa t...

26 ianuarie 2024

Ultimul trandafir din Shanghai - Impresii

 Am cumparat cartea anul trecut datorita titlului si a numelui autoarei. Desi nu stiam nimic despre ea, imi suna a nume chinezesc si sincera sa fiu nu cred ca am citit pana acum prea multa lectura asiatica. Cum in ultima vreme sunt pasionata de filme asiatice(coreene, chinezesti si japoneze) am zis sa includ si in lista de lectura ceva din zona respectiva. Si intr-adevar nu a fost o dezamagire. Mi-a placut foarte mult cartea, desi ma asteptam la un final mai tragic, sunt totusi multumita ca toate s-au terminat cu bine. 

V-o recomand cu placere!

25 ianuarie 2024

Vera Christiane Felscherinow (Christiane F.)

     Vera Christiane Felscherinow (născută la 20 mai 1962) este o actriță și muzician germană, cunoscută în special pentru contribuția ei la cartea autobiografică Christiane F. din 1978 (titlul original: Wir Kinder vom Bahnhof Zoo) și miniseria de film și televiziune bazat pe carte, în care este documentat consumul de droguri în adolescență.

23 ianuarie 2024

Noi, copiii din Bahnhof Zoo - Rezumat

 


Christiane s-a născut în 1962, la sat. Pe când ea avea șase ani, familia ei se mută la Berlin, în speranța unei vieți și a unei locuințe de vis. Însă aterizează în Gropiusstadt, un cartier dezolant cu blocuri foarte înalte și fără locuri de joacă. Acolo, copiii se simt frustrați de betoane și reguli, așa că fac măgării și umplu lifturile cu excremente.

14 ianuarie 2024

Noi, copiii din Bahnhof Zoo - In cateva cuvinte

 Christiane F. este un copil inteligent şi plin de personalitate care creşte într-un cartier nou construit din Berlinul de Vest. Numai ca anturajul, cat si faptul ca familia ei nu ii acorda suficient timp, o imping spre o viata de dependenta de droguri inca de la 13 ani.

5 ianuarie 2024

Noi, copiii din Bahnhof Zoo - Impresii

 A fost una dintre cartile pe care le-am ascultat pe Voxa. Nu auzisem de ea pana am gasit-o intamplator printre audiobook-urile de acolo. M-a cucerit inca de la primul capitol. 

2 ianuarie 2024

Top 10 carti citite in 2023

 Desi nu am scris prea multe recenzii anul trecut, am reusit totusi sa citesc 24 de carti, mai mari sau mai mici. Mai jos voi face un top 10 a cartilor citite de mine anul acesta.

1 ianuarie 2024

TBR Ianuarie

 Asa cum va spuneam in postarea anterioara am o lista de 12 carti de citit anul acesta. Nu stiu daca voi reusi sa citesc din ele, cate si pe care, dar sper ca macar o buna parte din ele voi reusi sa le parcurg. 

Ca multi altii, in prima parte a anului citesc mai mult si cu mai multa pofta. Deja din aprilie - mai, odata cu sarbatorile de Paste, motivatia si timpul petrecut lecturand scade. 

Anul acesta mi-am propus sa am si un TBR lunar. 

TBR 2024

 Anul acesta imi propun sa citesc mai mult si mai ales sa impartasesc si cu voi ce mai citesc. In ultimii ani, din pacate m-am focusat mai mult pe cariera si mai putin pe blog, dar anul ce tocmai a inceput sper eu ca voi investi mai mult timp in pasiunea mea numarul 1 si anume lectura.

Asta e lista de carti pe care imi propun sa le citesc anul acesta:

La multi ani!

 Buna, dragilor!

Va urez un an nou fericit, asa cum vi-l doriti, cu impliniri pe toate planurile, multa sanatate, iubire si intelegere!




27 octombrie 2023

Fata din Brooklyn - Rezumat


Un thriller de excepție construit în jurul unui șir domino de secrete care pică unul câte unul, un roman plin de suspans și de neprevăzut, un volum al cărui final nu il veti putea prezice.

Construit cu măiestrie, împletit cu enigme, mister și urme rămase neelucidate, romanul te fascinează pe tot parcursul celor 418 pagini. Nu neapărat acțiunea este cea care te lasă fără cuvinte, deși o veți regăsi din plin, ci latura psihologică a romanului care îți tot forțează limitele, care te împinge să vezi dincolo de suprafață și să ajungi în obscuritatea și profunzimea minciunilor, a jocurilor de culise și a celor care pentru putere pot și sunt în stare de orice. 

Raphael este un scriitor faimos ce își crește singur băiețelul. Avusese cândva iluzia îndrăgostirii și căzuse prada farmecelor unei femei. Numai că Natalie, femeia pe care o iubea, nu era pregătită să renunțe la cariera ei pentru a deveni doar mamă și soție. Nu o deranja faptul că Raphael l-ar fi putut lua pe micuțul Theo la Paris și l-ar fi crescut singur. 

Raphael, atașat peste măsură de fiul lui pe care îl iubea mai mult decât pe romanele care îl făcuseră celebru, se întoarce la Paris alături de băiețelul său și devine un tată model. Prins mereu de grija paternă, suzete, mese, colici, pusee, febră, jucării și jocuri, Raphael nu mai are timp de scris, dar se simțea împlinit și fericit. 

Când cade pradă unei alarme false în legătură cu o presupusă boală a fiului său, Raphael aleargă la spital unde toate temerile îi sunt anulate. Doctorul pediatru, Anna Becker, îl liniștește dar îi și acceptă invitația spontană de a ieși la o cafea. Anna era frumoasă, tânără și foarte calmă, așa că lui Raphael i-a fost foarte ușor să se îndrăgostească. 

La șase luni de la începerea relației, cei doi erau gata să se căsătorească, fapt care s-ar fi și întâmplat dacă Raphael și-ar fi depășit angoasele din trecut. Având multe semne de întrebare în legătură cu Anna și privind mereu prin spectrul trecutului, bărbatul avea impresia că viitoarea lui soție îi ascunde ceva și nu se înșela.

Când Anna cedează acuzațiilor și insistențelor lui și îi descoperă o mică parte din secretul teribil pe care îl păstra, o cutie a Pandorei de proporții gigantice este pe cale să se deschidă. 

O fotografie ce înfățișa trei cadavre carbonizate pe care Anna o păstra în tabletă și o simplă propoziție: ”eu am făcut asta”, îi declanșează lui Raphael un atac de panică și de furie care îl determină să plece din locația pe care o închiriaseră pentru un weekend romantic.

Deși se simte trădat inițial, Raphael se întoarce acasă când realizează că nu se comportase exact ca omul calm și iubitor care era. Însă la întoarcere găsește măsuța din sticlă spartă sub greutatea bibliotecii răsturnate, și constată dispariția Annei. 

La întoarcerea în Paris, bărbatul nu reușește deloc să ia legătura cu iubita lui, care dispăruse fără urmă. Vecinul lui, Marc Caradec, un fost polițist, este singurul om în care Raphael are încredere, așa că îi spune întreaga poveste. Cu intuiția și vigilența unui investigator, Marc își dă seama că ceva nu este în regulă și amândoi încep o anchetă în stilul propriu. Marc lucrase pentru mulți ani în poliție și se dedicase complet muncii sale încercând să își înnece angoasele și amintirile, iar Raphael scriitor de thrillere și romane polițiste, fusese mereu pus în piele personajelor sale jucând pe rând rolul de victimă și de agresor. 

În casa Annei descoperă amândoi o geantă galbenă care conținea 400.000 de euro și două cărți de identitate false. Se pare că trecutul Annei nu ascunde un singur secret, iar ei doi sunt nevoiți să pună totul cap la cap pentru că Raphael o vrea înapoi. 

Pe măsură ce veți întoarce paginile, veți observa că dispariția Annei este punctul aflat cel mai la suprafață și pentru a descoperi adevărul, cei doi vor săpa mult, mult mai adânc, iar totul începe să se lege asemenea jocului de puzzle. 

In cele din urma se va afla ca Marc era tatal uneia dintre victimele arhitecturlui care o rapise si e Anna cu multi ani in urma. Datorita faptului ca Anna fugise de rapitor, acesta da foc celorlalte victime, pentru ca impreuna cu Anna mai erau inca trei fete sechestrate de acesta. Asa ca Marc o considera raspunzatoare de moartea acestora.

O carte cu adevarat captivanta cu multe punte de intorsura a actiunii. Merita citita!

26 octombrie 2023

Fata din Brooklyn - In cateva cuvinte

 "O fata rapita la 14 ani, reuseste ca printr-o minune sa scape din mainile rapitorului ei, dar cosmarul o urmareste si dupa ani de zile cand secretul ei este aflat de tatal uneia dintre victimele aceluiasi rapitor."

Cele mai populare postari din ultima saptamana...