24 februarie 2011

Fata capitanului - Doua cuvinte despre autor

Aleksandr Sergheevici Puşkin (n. 6 iunie, S.V. 26 mai, 1799, d. 10 februarie, S.V. 29 ianuarie, 1837) este un poet şi dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus şi fondatorul literaturii ruse moderne. Puşkin a fost iniţiatorul folosirii dialectului local în poeziile şi piesele sale, creând un stil propriu de amestec al naraţiunii cu teatrul, idila şi satira—asociate cu literatura rusă şi influenţând major scriitorii ruşi care i-au urmat.

Tatăl lui Puşkin, Sergei Lvovich Puşkin (1767–1848), era descendentul unei distinse familii nobile ruseşti, cu strămoşi din secolul al XII-lea. Mama lui Puşkin, Nadezhda (Nadja) Ossipovna Hannibal (1775–1836) avea strămoşi, pe linia bunicii paterne, din nobilimea germană şi scandinavă. Ea a fost fiica lui Ossip Abramovich Gannibal (1744–1807) şi a soţiei lui, Maria Aleksejevna Pushkina, iar bunicul ei patern, adică străbunicul lui Puşkin, un paj ridicat în rang de către Petru cel Mare, a fost Abram Petrovich Gannibal, născut în Eritreea.
Puşkin s-a născut la Moscova, pe 6 iunie (26 mai, stil vechi) 1799. În 1811 viitorul poet s-a înscris la şcoala nou înfiinţată la Ţarskoe Selo, (azi oraşul Puşkin) unde va studia până în 1817. La vârsta de cincisprezece ani publica primul poem. În 1820 publică primul său lung poem, Ruslan şi Ludmila.
Poetul devine incomod din pricina popularităţii şi scrierilor lui antidespotice - manuscrisul Odă a Libertăţii. Ca urmare, în acelaşi an (1820), pentru a evita deportarea în Siberia, se mută la Chişinău unde va locui până în 1823. După o călătorie de vară în Caucaz şi în Crimeea, scrie două poeme foarte aclamate: Prizonierul din Caucaz şi Fântâna din Bahcisarai. În 1823 se mută la Odessa, unde intră din nou în conflict cu guvernul care-l trimite în exil în nordul Rusiei, unde va sta din 1824 până in 1826. Cu ajutorul anumitor autorităţi reuşeşte să-i facă o vizită Ţarului Nikolai I pentru o petiţie cu privire la eliberarea lui pe care o şi obţine.
În revolta din decembrie 1825 la Sankt Petersburg sunt găsite în mâinile unor insurgenţi o serie de poeme politice timpurii ale poetului; ca urmare Puşkin intră imediat sub strictul control al cenzurii guvernului, fiindu-i interzis sa călătoreasca sau să publice. În acest timp scrie drama Boris Godunov pe care însă nu reuşeşte să o publice decât cinci ani mai târziu.
În 1831 se căsătoreşte cu Natalya Goncharova. Împreună încep să frecventeze cercurile din înalta societate, poetul devenind un apropiat al curţii. Soţia lui era o femeie foarte admirată, inclusiv de ţar care pentru a-l umili îi oferă cel mai neînsemnat titlul de la curte. În 1837, înglodat în datorii şi în mijlocul zvonurilor despre relaţia amoroasă a soţiei lui cu aventurierul francez d’Anthes, pe 27 ianuarie Puşkin îl provoacă pe presupusul iubit la duel. În urma duelului, amândoi bărbaţii sunt răniţi, Puşkin de moarte. Două zile mai târziu, Rusia pierdea pe cel mai important poet şi dramaturg romantic al secolulului al XIX-lea - Alexandru Sergheevici Puşkin moare. Guvernul, temându-se de o eventuală demonstraţie politică, a mutat desfăşurarea funeraliilor într-o locaţie mai mică, permiţând participarea unui grup foarte restrâns de rude şi prieteni apropiaţi.
Puşkin a avut patru copii cu Natalya: Maria (născută în 1832, care este considerată un prototip pentru Anna Karenina), Alexander (născut în 1833), Grigory (născut în 1835) şi Natalya (născută în 1836) ultima dintre ei căsătorindu-se, morganatic, cu un membru al familiei regale din Nassau, anume cu Nikolaus Wilhelm de Nassau şi a devenit Countesă de Merenberg.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu