Acțiunea are loc în două planuri temporale, care alternează. Pe de-o parte aflăm întâmplările care au loc la începutul anilor ’70, când casa din Londra a familiei Harrington e distrusă de un incendiu, iar Jeannie Harrington împreună cu cei doi copii, Hera și Teddy, și cu bona lor, Rita, se mută la conacul Foxcote din Forest of Dean, o proprietate aflată la marginea unei păduri, în timp ce Walter Harrington, soțul lui Jeannie, rămâne la afacerile sale din capitală. Însă nici la Foxcote familia nu are liniște. Întâi, Hera găsește un bebeluș abandonat pe o buturugă în pădure, ceea ce le amintește de bebelușul pierdut de Jeannie în urmă cu un an. Apoi, la conac apare Don, un prieten de familie și amantul lui Jeannie, care creează tensiuni între cei prezenți. Totul culminează cu o crimă în pădure.
În cel de-al doilea plan, cel al prezentului, facem cunoștință cu Sylvie Broom, în vârstă de 46 de ani, care e make-up artist în Londra. Sylvie s-a despărțit recent de soțul ei, cu care are o fiică de 18 ani, Annie, și încearcă să își refacă viața. Însă tragedia lovește când mama ei cade de pe o stâncă și ajunge în comă la spital. Mai mult, află că Annie suferă după relația ei cu Elliot, a cărui mamă, Helen Latham, a contribuit la despărțirea lor. Căutând ceva care să îi trezească mama din comă, Sylvie ajunge în Forest of Dean, ceea ce deschide o fereastră înspre propriul trecut.
Capitolele sunt povestite fie din perspectiva Ritei, la persoana a treia, fie direct de către Sylvie sau Hera. Cartea nu are un ritm alert, însă promisiunea rezolvării misterelor te face să dai pagină după pagină, până afli ce legătură există între prezent și trecut și, mai mult, cine e cine.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu