Castelul din Carpaţi - Rezumat

În satul Werst (în traducerea română Vereşti) din Transilvania, ciobanul Frik remarcă într-o zi că din vechea cetăţuie în ruine a baronului Rodolphe de Gortz, aflată pe un pisc deasupra trecătorii Vulcan, iese un fir de fum. Cetăţuia era abandonată de zeci de ani, iar localnicii credeau că acolo erau fantome care veniseră să o ocupe.
Tânărul pădurar Nic Deck, însoţit de doctorul Patak, decid să meargă la castel, dar sunt victimele unor întâmplări stranii. În acel moment sosesc în sat tânărul conte Franz de Télek şi ordonanţa sa, Rotzko. Contele află acele întâmplări, în fantasticul cărora nu crede, dar devine brusc interesat când află numele proprietarului său.
Naratorul revine cu cinci ani înainte pentru a povesti nişte evenimente petrecute anterior în Italia. La Stilla este o mare cântăreaţă italiană de operă, aclamată de public şi elogiată de critică. Unul dintre cei mai mari admiratori ai săi este baronul de Gortz, nelipsit de la spectacolele sale, un personaj enigmatic cu mijloace băneşti suficiente pentru a putea să o urmeze pe cântăreaţă prin lumea întreagă, unica sa pasiune. Boierul nu s-a apropiat niciodată de artistă, nu i-a scris niciodată, nu a încercat să o vadă niciodată în afara scenei, dar vocea sa a ajuns să fie o necesitate a existenţei sale. Îl însoţeşte doar nu mai puţin enigmaticul Orfanik, un inventator neînţeles care trăieşte pe banii stăpânului său.
La un spectacol din Napoli, tânărul şi aventurierul conte de Telek, originar din Craiova (Valahia), se îndrăgosteşte profund (de o formă maladivă) de Stilla şi o cere în căsătorie. Ea acceptă cererea în căsătorie, pentru a scăpa de misteriosul admirator care o urmăreşte peste tot. Începe astfel să se extindă zvonul că diva se va retrage de pe scenă la sfârşitul stagiunii, deşi era la apogeu, urmând să se mute în Valahia cu viitorul său soţ.
Vestea provoacă gelozie şi ură la adresa contelui de Télek, care primeşte ameninţări cărora nu le dă importanţă. Totuşi, baronul suferă o criză profundă şi încearcă să se sinucidă. Deprimat, ia parte la ultima reprezentaţie a operei „Orlando”, în care Stilla interpretează rolul Angelicăi.
În ultima scenă, în care eroina moare, Stilla îi încântă pe spectatori cu aria: „Innamorata, mio cuore tremante, Voglio morire”... Tot atunci, dând la o parte perdeaua de la lojă, baronul de Gortz îşi arată faţa şi ochii săi strălucitori pe o faţă înspăimântător de palidă îi inspiră Stillei o teamă care o paralizează. Ea îşi duce mâna la gură, care se umple de sânge, apoi se clatină şi cade... I-a plesnit o arteră la inimă şi a murit.
Telek aproape că-şi pierde judecata şi nu poate asista la înmormântarea iubitei sale în cimitirul Campo Santo Nuovo din Napoli. După ce se reculege la mormântul Stillei, baronul Rodolphe de Gortz părăseşte oraşul italian, trimiţându-i o scrisoare lui Franz de Telek în care îl învinovăţeşte pe acesta de uciderea cântăreţei şi îl blesteamă.
Telek îşi revine şi după cinci ani este convins de Rotzko să facă o călătorie prin Europa, urmând să viziteze mai întâi provinciile transilvane. Datorită indiscreţiei jupânului Koltz şi a fiicei sale, Miriota, află istoria castelului şi a stăpânului acestuia. Contele Franz de Telek se apropie de castel însoţit de Rotzko şi acolo îi apare imaginea Stillei, îmbrăcată în costumul Angelicăi, cântând aria din „Orlando”. În acelaşi timp, ordonanţa sa fusese trimisă la Alba Iulia pentru a aduce de acolo agenţi de poliţie care să intre în castel. Surprins de vedenie, sigur că logodnica sa era în viaţă, crezând că aceasta fusese răpită de baron, Franz intră în castel în aceeaşi noapte pe poarta deschisă, care se închide însă imediat în urma lui.
El străbate dezorientat nişte coridoare strâmte şi se trezeşte închis într-o criptă de sub capelă, unde aude din nou vocea Stillei („Andiamo, mio cuore, andiamo!”).
Reuşeşte să forţeze uşa, intrând în capelă, unde erau îngropaţi strămoşii lui Rodolphe de Gortz; printr-o gaură în zid îi vede pe Orfanik şi pe baronul de Gortz, care părea să nu fi îmbătrânit. Ei aşază nişte cilindri stranii de-a lungul zidurilor şi vorbesc de uciderea lui Telek. A doua zi era plănuit atacul agenţilor asupra cetăţuii. Orfanik călătoreşte la Bistriţa, ieşind pe un tunel secret, iar baronul rămâne în castel „pentru a-i auzi încă o dată vocea”.
Convins că Stilla era nebună şi se afla în puterea baronului, contele Telek urcă în donjon unde văzuse anterior imaginea Stillei. Aici îl întâlneşte pe baron nemişcat, cu o cutie în mâini. Aici o vede pe Stilla şi o aude cântând. Dorind să o scoată din castel, el este atacat de baron care înfige un cuţit în inima cântăreţei, iar imaginea Stillei se sparge în mii de cioburi. Părăseşte sala, lăsându-l pe Franz prăbuşit, dar pe terasa de la primul etaj al donjonului o împuşcătură de-a lui Rotzko îi sfarâmă cutia. La scurtă vreme, se aude o explozie care transformă castelul în ruine.
Pătrunşi în castel, ordonanţa şi Nic Deck scot corpul contelui de Telek, care nu murise, dar îşi pierduse minţile repetând întruna: „innamorata, voglio morire”.
După prinderea lui Orfanik, se descoperă că baronul îi dăduse acestuia porunca să înregistreze vocea Stillei pe cilindri, iar folosind un portret în mărime naturală a artistei şi un sistem de oglinzi s-a reuşit obţinerea unei imagini a cântăreţei. Împuşcătura trasă asupra baronului a distrus cutia unde erau păstrate înregistrările şi de disperare baronul a dorit să se îngroape în castel, declanşând explozia.
În ciuda descoperirii misterului, copiii din zonă continuă să înveţe legendele castelului, bântuit de duhuri venite de pe lumea cealaltă.