19 octombrie 2009

Morometii vol 2 - Citate

"E foarte mult să ai conştiinţa că eşti un om luminat şi ai mai întâlnit încă unul ca tine."
"Femeile nu prea au obiceiul să-şi argumenteze dorinţele şi nici nu prea le aud pe cele care li se opun. Dar au aproape întotdeauna în mână mijloacele de presiune."

"Dacă oamenilor le-ar mai fi încă frică de răul din icoane şi s-ar strădui să facă bine după tot aceleaşi principii, atunci omul nu şi-ar mai vinde sufletul pe nimic si n-ar mai trăi din trufie."
"Dacă omul nu mai are nimic sfânt, se sălbăticeşte şi degenerează, dar omul poate fi o fiinţă morală şi fără religie. Religia, eu n-aş zice că e opiul popoarelor, ci expresia spontană a năzuinţei morale a omului."
"Am peste şaizeci de ani şi în mintea mea e că o să trăiesc o sută. De ce să nu trăiesc? Ce, nu e bine de trăit?"
"Acea vârstă între tinereţe şi bătrâneţe, când numai nenorociri sau bucurii mari pot schimba firea cuiva."
"Copii pătrund în sufletul unui om repede şi necruţător."
"Visele sunt vise, uneori visezi rău şi nu se întâmplă nimic; visul rău e gândul care n-ai scăpat de el, care ţi se cuibăreşte în suflet şi e numai al tău, venit din păcatele tale."
"Avea uneori obiceiul – semn de bătrâneţe sau poate nevoia de a se convinge că şi cele mai întortocheate gânduri pot căpăta glas - de a se retrage pe undeva prin grădină sau prin spatele casei şi de a vorbi singur."

Un comentariu: