"Locuiesc într-o casa coloniala, pe trotuarul însorit dinspre parcul San Nicolas, unde mi-am petrecut toate zilele vietii fara femeie si fara avere, unde au trait si au murit parintii mei si unde mi-am propus sa mor singur, în acelasi pat în care m-am nascut, si într-o zi pe care mi-o doream îndepartata si fara suferinta."
"Singurele Fecioare care au mai ramas pe lume sunteti voi, cei nascuti în august."
"Niciodata nu am facut amor în grup ori în locuri publice, nici nu am împartasit secrete si nici n-am povestit vreo aventura a trupului sau a sufletului, caci de tânar am luat aminte ca niciuna nu ramâne nepedepsita."
"N-am avut niciodata prieteni la catarama, si putinii care s-au apropiat de mine sunt acum la New York. Vreau sa spun ca sunt morti, caci acolo presupun eu ca se duc sufletele ratacitoare ca sa nu se confrunte cu adevarul vietii lor trecute."
"M-am deprins sa ma trezesc în fiecare zi cu alta durere ce-si tot schimba locul si felul pe masura ce anii treceau. Uneori parea ca o gheara a mortii si a doua zi disparea."
"Cam pe atunci am auzit spunându-se ca primul semn de batrânete e când începi sa semeni cu tatal tau"
"Lumea înainteaza. Da, i-am raspuns, înainteaza, dar învârtindu-se în jurul soarelui."
"Vârsta nu e cea pe care o ai, ci aceea pe care o simti."
"Am descoperit, în sfârsit, ca dragostea nu e o stare a spiritului, ci un semn al zodiacului."
"Stii tu, Delgadina, faima e o cucoana extrem de grasa care nu doarme cu noi, dar când ne sculam ne pomenim ca sta si ne priveste mereu din fata patului."
"Sexul e consolarea care-ti mai ramâne când nu-ti ajunge dragostea."
„Vai mie, caci de-i iubire, amarnic îi e chinul!"
"În enorma sala principala trona poza uriasa a redactiei actuale facuta în seara aniversarii mele. N-am putut sa n-o compar în gând cu aceea de când împlinisem treizeci de ani si, o data în plus, am constatat cu groaza ca omul îmbatrâneste mai repede si mai urât în fotografii decât în
realitate."
"Întotdeauna mi-am zis ca gelozia e mai puternica decât adevarul."
„E cu neputinta ca pâna la urma sa nu ajungi cum crede lumea ca esti"
"De atunci am început să măsor viaţa nu în ani, ci în decenii. Cel al anilor cincizeci fusese hotărâtor, pentru că am devenit conştient că aproape toată lumea era mai tânără decât mine. Cel al anilor şaizeci a fost cel mai intens, din cauza bănuielii că nu-mi mai rămânea timp să greşesc. Cel al anilor şaptezeci mi-a inspirat teama, căci exista oricum posibilitatea să fie ultimul. Totuşi, când m-am trezit viu în dimineaţa celor nouăzeci de ani, în patul fericit al Delgadinei, mi s-a năzărit plăcuta idee că viaţa nu era ceva care curge precum râul învolburat al lui Heraclit, ci o ocazie unică de a te întoarce pe grătar, perpelindu-te şi pe partea cealaltă încă nouăzeci de ani."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu