"De mai bine de patru decenii, Ţările de Jos protestante
erau în război cu Spania catolică, luptând să doboare detestatul jug
spaniol. Olanda, numită uneori Provinciile Unite sau Ţările de Jos, încă
mai era, juridic, parte a Imperiului Spaniol. Anglia, singura ei
aliată, prima ţară din lumea creştină care, în urmă cu vreo şaptezeci şi
ceva de ani, se rupsese de Curtea Papală de la Roma şi devenise
protestantă, se afla şi ea de douăzeci de ani în război cu Spania, iar
de zece era aliată deschis cu Ţările de Jos."
"Englezii, olandezii şi francezii aveau cărţi-pilot pentru apele lor, dar
pe restul apelor din lume navigaseră doar căpitani din Portugalia şi
Spania, iar aceste două ţări şi le ţineau secrete. Cărţile-pilot care
dezvăluiau drumul pe apă spre Lumea Nouă, sau destăinuia tainele
Strâmtorii Magellan şi Capului Bunei Speranţe – ambele descoperiri
portugheze – şi, deci, drumurile spre Asia, erau păzite de portughezi şi
spanioli, ca un adevărat tezaur naţional şi căutate cu aceeaşi ardoare
de către duşmanii lor englezi şi olandezi."
"Preotul era cu siguranţă portughez sau spaniol şi, deşi sutana-i
fluturândă era portocalie, nu te puteai înşela în privinţa crucifixului
şi mătăniilor de la brâu şi nici a duşmăniei reci de pe chip. Sutana îi
era ponosită de drum, iar ghetele, de modă europeană, îi erau murdare de
noroi. Preotul era însoţit de zece băştinaşi cu părul şi ochii negri,
unul îmbrăcat ca el, doar că avea sandale în curele. Ceilalţi purtau
veşminte colorate, ori pantaloni sau, pur şi simplu, fâşii de pânză în
jurul şalelor. Nici unul nu era înarmat."
"Trecuseră doar patruzeci de ani de când blestemata de Maria Tudor fusese
regina Angliei şi spaniolul Filip al II-lea, Filip cel Rău, soţul ei.
Această fiică habotnică a lui Henric al VIII-lea, adusese înapoi,
împotriva voinţei celor mai mulţi, preoţii catolici, inchiziţia,
procesele ereticilor şi dominaţia Papei asupra Angliei, nesocotise
opoziţia şi schimbările adânci ale tatălui ei faţă de Biserica din Roma.
Domnise cinci ani şi în acest timp regatul fusese sfâşiat de ură,
spaimă şi vărsare de sânge. După ce murise, noua regină devenise, la
douăzeci şi patru de ani, Elisabeta."
"De secole existase între China şi Japonia o stare de război. China nu
îngăduia nici un fel de negoţ. Mătasea chinezească era de neînlocuit în a
face lunga vară, arzătoare şi umedă, a Japoniei, mai uşor de îndurat.
De generaţii doar o cantitate neînsemnată de mătase de contraband
trecuse printre stavile şi putea fi cumpărată, la preţuri uriaşe, în
Japonia. Apoi, cam cu şaizeci de ani în urmă, sosiseră barbarii.
Împăratul chinez din Beijing le dăduse o bază mică, în Macao, în sudul
Chinei şi se înţelesese cu ei să schimbe mătasea pe argint. Japonia avea
argint din belşug. În curând, negoţul înflori. Amândouă ţările trăgeau
foloase. Misiţii, portughezii, se îmbogăţiră, iar preoţii lor, cei mai
mulţi iezuiţi, deveniră în curând de neînlocuit în negoţ. Doar preoţii
reuşiseră să înveţe să vorbească chineza şi japoneza şi deci puteau să
se tocmească şi să tălmăcească. Odată cu înflorirea negoţului, preoţii
deveniră şi mai importanţi. Acum schimburile anuale erau uriaşe şi
afectau viaţa fiecărui samurai."
"Ierarhia era simplă: Samuraii deasupra tuturor, sub ei ţăranii, apoi
meşteşugarii, apoi negustorii, urmaţi de actori, vagabonzi şi bandiţi,
şi în cele din urmă, pe ultima treaptă a scării, eta, socotiţi a nu fi
fiinţe omeneşti, cei care se ocupau de cadavre, de curăţatul şi
argăsitul pieilor, de animalele moarte, care erau folosiţi drept călăi
pentru execuţiile publice, însemnările cu fierul roşu şi mutilări.
Desigur, nici un barbar nu putea fi aşezat pe una din aceste trepte."
"Unii dintre samurai aveau pieptare de oţel, dar cei mai mulţi purtau
chimonouri simple, cum se chemau halatele lor, şi cele două săbii. Toţi
aveau părul pieptănat la fel: creştetul capului ras, iar părul de la
spate şi din părţi strâns într-o coadă dată cu ulei, adusă spre creştet
şi legată cu grijă. Numai samurailor le era îngăduit să se pieptene aşa,
şi pentru ei era obligatoriu. Doar samuraii puteau să poarte cele două
săbii – sabia cea lungă, de două mâini, pentru luptă, şi cea scurtă, ca
un pumnal – şi pentru ei săbiile erau obligatorii."
"O carte-pilot era bună în măsura în care fusese bun pilotul care o
scrisese, copistul care o copiase, tipograful, atât de rar, care o
tipărise, sau învăţatul care o tălmăcise. O carte-pilot putea, deci,
conţine erori. Chiar unele voite. Un pilot n-aveacum să fie sigur de
asta până nu trecea el însuşi pe acolo. Măcar o dată. Pe mare pilotul
era conducătorul, singura călăuză, arbitrul suprem pentru navă şi
echipajul ei. El singur comanda de pe dunetă."
"Orice călătorie pe mare era plină de riscuri, pentru că puţinele hărţi
de navigaţie existente erau atât de puţin limpezi încât aproape că nu
erau de folos. Şi nu era absolut nici un mijloc de a stabili
longitudinea."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu