Actiunea cartii are loc in Franta secolului al XVIII-lea.
Intoarcerea in timp este un foarte bun prilej de amplificare a misterului: 1700 si ceva inseamna inca perioada arderii pe rug a presupuselor vrajitoare, inseamna mult misticism, plus imposibilitatea verificarii autenticitatii faptelor narate. In plus, nu avem povestea unor marchizi de la Curte, ci a unui simplu om, Jean-Baptiste Grenouille. Un copil nedorit, crescut in mahala, uritel, usor retardat, dar care isi descopera un simt olfactiv extraordinar, de care nu e constient decat foarte tarziu.
La el nasul era cel de-al treilea ochi. Avea un asemenea simt al mirosului incat identifica oamenii dupa parfumul personal, ii caracteriza sufleteste doar dupa acest criteriu, gasea o persoana aflata la o distanta considerabila adulmecand in aer mirosul ei caracteristic si tinandu-se dupa el. Pornind de foarte de jos, ajunge cu timpul ucenic la creatorii de parfumuri parizieni, aduna in memorie mirosuri asa cum unii aduna cunostinte, depune o munca asidua ca sa descopere toate tainele distilarii parfumurilor, inventeaza noi licori parfumate, irezistibile, reuseste sa refaca fara formule chimice parfumuri create de altii, doar identificand in ele partile componente si procentele ideale in care se afla reunite diverse arome. Ar fi putut deveni bogat si celebru, dar el era in slujba altora, care profitau de pe urma lui, chiar daca nu intelegeau prea bine de unde vine talentul ucenicului lor. Tocmai de aceea se grabeau sa profite de el (fara sa se arate prea surprinsi de un asemenea talent), fiindca nu puteau sa-si explice miracolul si nu puteau estima cat va mai dura acesta.
Menirea lui Grenouille pe lumea asta era insa una precisa, pe care o simtise de mic: obtinerea unui parfum unic, perfect, personal. Mai ales ca persoana lui era singura careia nu-i putuse detecta mirosul. El nu avea miros, ceea ce il ajuta sa treaca neobservat de ceilalti, nu invizibil, dar oarecum sters, ca si cum cei din jur l-ar fi perceput nu cu ochii ci cu nasul. Iar pentru obtinerea acestui parfum divin comite crime, pe care nu le ia ca atare, ci doar ca pasi spre atingerea scopului. Sacrificiul fara de care opera n-ar fi fost perfecta. Mai ales ca opera e una divina, nu diabolica.
La ce ii va folosi acest parfum perfect si de ce au fost necesare crimele, in asta sta farmecul cartii. Dar si ideea de a crea un personaj care percepe lumea doar prin mirosul ei caracteristic e fermecatoare. Parfumul ca esenta a lucrurilor, ca intruchipare a elementelor vizibile dar si a celor ascunse din personalitatea cuiva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu