Au un parfum, o aromă irezistibilă, care te atrage, aşa cum o plantă carnivoră îşi atrage victima. Sunt ca nişte feline, încordate, atente la fiecare gest pe care îl faci. Ştiu să se alinte pe lângă ţine, să toarcă, liniştindu-te. Ştiu să şi mârâie încet dacă încerci să le faci ceva împotrivă, gata să sară la gâtul tău dacă măcar ţi-ar trece prin gând să ataci.Acestor oameni nu li te poţi opune.Amurg este o carte despre vampiri. Vampirii sunt creaturi ce se deosebesc de oamenii normali printr-o serie de caracteristici bine definite. Au în primul rând pielea foarte albă, rece, părul în contrast cu ea, ochii ameţitori, de o culoare schimbătoare: spre exemplu albastru închis când le este sete, sau albastru deschis, spre alb, după ce s-au hrănit. Sunt frumoşi, aşa cum am spus, cu un corp de felină, mişcându-se graţios şi cu tact. Amurg este despre dragostea dintre un vampir şi o fată. Despre dragostea dintre prădător şi vânat, dintre pantera neagră şi gazela plăpândă. Vampirul, în afara faptului că este frumos şi puternic, apare totuşi la fel ca ceilalţi oameni. Vorbeşte ca ei, merge în aceleaşi locuri, deşi se străduieşte să stea cât mai departe, pentru a nu cădea tentaţiei de a ataca. În această poveste vampirii vanează animale, totuşi, setea lor este mereu de sânge uman.
Vampirul se indragosteste de fată pentru că la început îl atrage foarte mult mirosul ei, mai delicios decât al oricărui om pe care l-a întâlnit până atunci. Se abţine cu greu prima dată când stă lângă ea să nu o ademenească şi să îi sugă sângele cu poftă, însă apoi se controlează şi îşi dă seama că este şi ca persoană, extraordinară. Aşa că în el se va da o luptă, între atracţia instinctuală şi atracţia personală. Pe o parte simte că ar vrea să îi ia viaţa, pe cealaltă parte că vrea să aibă grijă de ea, să nu i se întâmple nimic rău.
Fata se indragosteste de vampir pentru toate calităţile înnebunitoare pe care le are. Este de ajuns să se uite la el ca să se liniştească, o uimeşte mereu frumuseţea lui care nu este un lucru cu care te poţi obişnui, face excepţii pentru el, ce devin apoi regulă, doar pentru a-i sta mai mult alături. Pe de altă parte este o fire cinică, sarcastică, râzând de el şi făcând glume pe seama faptului că este vampir, după ce află. Spre exemplu el spune o dată că e timpul pentru micul dejun şi ea îşi acoperă gâtul, zâmbind…
Ceea ce îi ţine împreună este atracţia pe care fiecare o exercită asupra celuilalt, controlul pe care şi-l poate impune vampirul pentru a nu-i face nici un rău fetei şi faptul că ea nu are nici un instinct de auto-conservare, nefiindu-i frică. Astfel că este o relaţie aproape inconştientă, între un el care ar putea să o chinuie şi o ea care nu se fereşte deloc. Se pare uneori că atracţia este mai puternică decât orice instinct.
Astfel, îşi mărturisesc iubirea şi au grijă unul de celălalt. El o prezintă familiei lui, o duce prin locurile lui dragi, şi ea la fel, îl prezintă părinţilor ca fiind iubitul ei, singura persoană cu care ar mai trăi de acum.
Trei vampiri sositi in oras din curiozitate le fac probleme serioase celor doi indragostiti, asta pentru ca James(unul din cei trei) isi doreste sangele Bellei. Trec printr-o serie de incercari, reusind in cele din urma sa-l distruga pe James. Din pacate iubita acestuia, Victoria, scapa si e foarte furiaosa, promitand ravansarea mortii iubitului ei.
Şi aici apare singura cu adevărat importantă problemă pe care cei doi o au… Faptul că el este nemuritor şi ea muritoare. Totul se poate termina în acest moment, când îşi dau seama, sau… pot alege să o transforme şi pe ea în nemuritoare, să fie ca el. Mereu în întuneric dar împreună. Rămâne de văzut care va fi alegerea.
mi-a placut foarte mult cartea in schimb am fost foarte dezamagita de film...ma asteptam la mai mult.
RăspundețiȘtergereAi dreptate! Filmul nici pe mine nu m-a impresionat prea mult. Daca as fi citit romanul inainte de a vedea filmul probabil as fi fost si mai dezamagita. Totusi ceva-ceva din film m-a determinat sa fac rost de carte sa o citesc. Nu regret!
RăspundețiȘtergeresuper carte, interesanta
RăspundețiȘtergerecartea ma fascinat :X este superba . dupa ce am terminat-o de citit am avut senzatia ca asa dori si eu sa fiu vamir sau macar sa fiu in locul Bellei . :) e minunat mi-as dori ca si eu sa am parte de o asemenea poveste de dragoste :D
RăspundețiȘtergereromantic:->:X:X
RăspundețiȘtergereInca nu am citit cartea dar o voi citi. In schimb am vazut filmul si a fost suuuuper tare. Extra, supar,mega,fain.....este foarte fain...
RăspundețiȘtergereE adevarat e foarte bine facut filmul, dar si cartea e de nota 10 la capitolul descrieri si actiune...
RăspundețiȘtergeree foarte frumoasa cartea
RăspundețiȘtergeresupeeeeeeeerrrrrrrrrrrrrrrr tarrrrrrrrrrrrrrreeeeeeeeeeeeee
RăspundețiȘtergere