Luna noua - Citate

"Uneori loialitatea te împiedica sa faci ceea ce ai vrea sa faci. Uneori nu e secretul tau ca sa-l poti împartasi."

"Am gasit ceea ce cautam înainte sa îmi dau seama ca asta cautam. "

"Mi-am dat seama cat dragostea nu functiona în acest mod. Odata ce tineai la o persoana, era imposibil sa mai primeze logica. "

"Ilogic sau nu, mi-am amintit de fata lui calma, încercând sa gasesc o solutie, un mod de a-l ocroti, în timp ce orizontul devenea cenusiu."

"Dragostea e irationala, mi-am reamintit. Cu cât mai mult iubesti pe cineva, cu atât mai lipsit de sens devine totul."

"Respiratia joasa si profunda a lui Jacob era singurul sunet din camera - ca un cântec de leagan murmurat unui copil, ca soapta unui balansoar, ca ticaitul unui ceas vechi când nu trebuie sa mergi nicaieri... Era sunetul confortului."

„Cum ti-a supt moartea mierea rasuflarii! Dar ti-a ramas, în ciuda îngroparii, divina frumusete întiparita pe chipul tau. Si n-ai fost biruita! “

"Aici, în bratele lui, era atât de usor sa îmi imaginez ca ma dorea. Nu voiam sa ma gândesc acum la motivatiile lui - daca se purta asa doar ca sa ma faca sa-mi pastrez calmul cât înca eram în pericol sau daca se simtea pur si simplu vinovat pentru ca ne aflam în locul acesta. Poate ca timpul pe care îl petrecuse departe fusese suficient ca sa nu se mai plictiseasca de mine pe moment. Dar nu conta. Eram mult mai fericita sa ma prefac."

"Ratiunea îmi era probabil întunecata de oboseala, dar speram ca, daca amânam discutia, mai puteam petrece câteva ore împreuna cu el mai târziu - ca as putea sa o amân pentru alta seara, în stilul Seherezadei."

"La urma urmei, în câte feluri poti distruge o inima si apoi sa te mai astepti sa bata? "

"Visul acesta nu voia sa fie aruncat undeva în seiful cu vise de care refuzam sa-mi aduc aminte."

"Sansele sunt întotdeauna împotriva noastra. Greseala dupa greseala. Nu îl voi mai critica pe Romeo niciodata."

"nu pot trai într-o lume în care tu nu existi."

"Dupa ce ti-am spus de mii de ori ca te iubesc, cum ai putut sa lasi un singur cuvânt sa îti distruga încrederea în mine?"

"Cea mai absurda si mai ridicola situatie - de parca s-ar fi putut ca eu sa exist fara sa am nevoie de tine!"

"Daca ramâi cu mine, nu am nevoie de rai."

"Era vocea lui - aveam o grijă incredibilă să nu-i rostesc numele nici măcar în gând - şi am fost surprinsă că la auzul ei nu am căzut în genunchi, şi nici nu m-am tăvălit pe jos din cauza durerii provocate de pierderea lui. Dar nu simţeam nicio durere, absolut nimic."

"Frunzele unui vlăstar de arţar tremurară de la vântul blând al tăcerii lui."

"Eterntatea cu Edward este ca un drog pentru mine şi cu cât luam mai mult din el deveneam dependentă cu fiecare zi care trece."

"În câte feluri poţi distruge o inimă şi apoi să te mai aştepţi să bată?"

"Nu trebuia să mă întoc să văd cine era - era o voce pe care aş fi recunoscut-o oriunde - aş fi recunoscut-o şi i-aş fi răspuns indiferent dacă eram trează sau adormită... sau chiar moartă, pariez. Vocea pentru care aş trece prin foc, sau, mai puţin dramatic, aş trece prin bălţi în fiecare zi, prin ploaia rece şi neîncetată."

"Înainte să te întâlnesc pe tine, Bella, viaţa mea era o noapte fără lună. Foarte întunecoasă, dar cu puţine stele-puncte de lumină şi motivaţii... Apoi ai traversat cerul meu ca o cometă. Brusc totul a luat foc; exista lumină şi frumuseţe. Când n-ai mai fost, când cometa a căzut peste orizont, totul s-a făcut negru. Nimic nu se schimbase, dar ochii îmi erau orbiţi de lumină. Nu mai puteam să văd stelele. Şi nu mai exista nicio motivaţie pentru nimic."

"Era un Rai chiar în mijlocul Iadului."

"Pentru că era un singur lucru în care trebuia să cred pentru a putea trăi - trebuia să ştiu că el există. Asta era tot. Puteam să suport tot restul. Atâta timp cât el exista."

"Timpul trece. Chiar şi atunci când pare imposibil. Chiar şi atunci când fiecare bătaie a ceasului doare la fel ca şi pulsul sângelui sub o vânătaie. Trece neregulat cu rătăciri ciudate şi pauze tărăgănate, dar trece. Chiar şi pentru mine."

"Legătura formată între noi nu era una care să poată fi ruptă de absenţă, distanţă sau timp. Şi oricât de deosebit, de frumos şi de deştept sau de desăvârşit era el, spre deosebire de mine, era tot atât de implicat ca şi mine în mod ireversibil. Aşa cum eu îi voi aparţine lui pentru totdeauna, tot astfel şi el îmi va aparţine mie pentru totdeauna."
"Ochii îi erau mai duri... ca şi cum aurul lichid din privirea lui ar fi îngheţat."

"Înţelegerea începuse să se prelingă prin mine bolborosind ca acidul prin venele mele."

"Aurul din privirea lui redeveni lichid, topindu-se în privirea mea, cu o intensitate copleşitoare." "Adânc în sufletul meu ştiam un lucru, şi anume câtă putere îţi dădea dragostea să distrugi pe cineva."

"Cum ţi-a supt moartea mierea răsuflării, dar ai rămas în ciuda îngropării cu divina frumuseţe întipărită pe chipul tău."

"Dacă îmi permiteam să sper, şi nu se întâmpla nimic... asta m-ar fi ucis. Dacă toţi vampirii nemiloşi n-au reuşit să mă termine, speranţa o va face."

"Îmi lua faţa în mâinile lui de piatră, ţinând-o strâns în timp ce ochii lui negri ca noaptea priveau furioşi într-ai mei absorbindu-mi privirea cu forţa gravitaţională a unei găuri negre."

"Atunci gura lui se uni cu a mea şi nu m-am putut împotrivi. Nu pentru că era de o mie de ori mai puternic decât mine, ci pentru că voinţa mea se spulberă în momentul în care buzele noastre se lipiră."

"Nu eram amorţită - simţurile mele erau neobişnuit de intense după atâtea luni de ceaţă -, dar ceea ce simţeam nu era o durere normală. Singura durere era provocată de dezamăgirea că nu-i mai puteam auzi vocea."

"Ochii lui erau ca topazul - limpezi şi foarte profunzi. Parcă puteam vedea în ei adâncimi de kilometri întregi, şi totuşi în profunzimea interminabilă nu găseam nicăieri o contrazicere a ceea ce tocmai rostise."

"Era numai labirintul nesfârşit al copacilor acoperiţi cu muşchi, unde era atât de linişte încât îmi ţiuiau urechile. Era întuneric ca în amurgul unei zile înnorate, cât să vezi că nu era numic de văzut. Alergam prin întuneric fără ţintă, căutând, căutând şi iar căutând, devenind din ce în ce mai înverşunată odată cu trecerea timpului, încercând să mă mişc mai repede, deşi viteza mă făcea mai împiedicată... Apoi visul meu ajungea într-un punct - simţeam că urmează acel moment, dar nu reuşeam niciodată să mă trezesc înainte să înceapă - în care nu-mi mai aminteam ce anume căutam. Atunci înţelegeam că nu era nimic de căutat şi nimic de găsit, că nu existase nimic altceva în afară de pădurea acasta goală şi înfricoşătoare, şi că nu va mai exista niciodată nimic pentru mine."