Lee Child (născut 1954, Coventry, Anglia), pseudonimul literar al scriitorului britanic Jim Grant. Soţia sa, Jane, este Newyorkează şi acum amândoi trăiesc în statul New York. Primul său roman, Killing Floor, i-a adus Premiul Anthony pentru „Cel Mai Bun Prim Roman”.
Toate romanele lui Lee Child descriu aventurile unui fost soldat amerian Jack Reacher care colindă SUA.
"Majoritatea oamenilor îşi întrebuinţează cea mai mare parte din timp ca să trăiască, şi puţina libertate care le mai rămâne îi înspăimântă atât de tare, încât fac tot ce le stă în putinţă ca să scape de ea." (Suferințele tânărului Werther - Goethe)
Postare prezentată
Invitatie la vals - Citate
"Nu mai am putere sa vreau." "Se sinucide cineva ajuns în vîrful piramidei sociale dupa ce a gasit cheia care descuie usa t...
31 octombrie 2010
30 octombrie 2010
Belele si ghinioane - Citate
"Trebuie sa inghitim galusca si sa ne vedem de ale noastre."
"Cine seamana vant culege furtuna."
Etichete:
Belele si ghinioane,
citate,
Lee Child
29 octombrie 2010
Belele si ghinioane - Rezumat
Personajul principal, Jack Reacher, este prezent și în alte romane cu același subiect, adică foști luptători în armata americană care ajung la capătul unor întâmplări ce implică crime, arme de distrugere, mistere și bineînțeles belele, să scape lumea de atacuri teroriste.
27 octombrie 2010
Belele si ghinioane - Doar in 25 de cuvinte
"Un roman puternic, un protagonist cu care cititorul empatizează imediat,
o poveste complicată, cu răsturnări de situaţiei deloc intempestive, ci
în logica internă a cărţii, o ediţie românească bine lucrată. De citit
de preferinţă fără a-l avea în gând pe Tom Cruise ca Jack Reacher."
Etichete:
Belele si ghinioane,
joc,
Lee Child
26 octombrie 2010
Belele si ghinioane - Impresiile mele
E un roman plăcut pe care îl veți citi repede și care vi se va derula ca
un mini film de acțiune de la Hollywood, iar partea bună e că puteți
alege voi distribuție care vă place.
Etichete:
Belele si ghinioane,
impresii,
Lee Child
24 octombrie 2010
Supermenajera - Citate
"Unele lucruri pur si simplu e scris sa nu se intample."
"O greseala nu e o greseala decat daca nu mai poate fi reparata."
"Cel mai grozav lucru privind meseria de avocat e ca te invata cu adevart sa minti."
Etichete:
citate,
Sophie Kinsella,
Supermenajera
22 octombrie 2010
Supermenajera - Rezumat
Povestea unei femei de succes, mai precis, o avocata de succes, care datorita unei mici incurcaturi ajunge sa isi doreasca sa traiasca o viata in care sa fie atat de cunoscuta. Asa ca atunci cand i se propune sa fie menajera intr-o casa, ea nu refuza oferta, crezand ca acest lucru ii va limpezi mintea. problema este ca ea nu le prea are cu treburile casnice. cu ajutorul serviciilor de livrare a mancarii ea reuseste sa tina piept pentru cateva ore cerintelor gazdelor.
Atunci apare gradinarul care isi da seama imediat ca ea nu le prea are cu gatitul si ii recomanda pe mama lui pentru a lua cateva lectii de gatit. Reuseste sa se acomodeze la noua viata.
Cand i se face propunerea sa se intoarca inapoi la firma la care lucrase, ea refuza vehement alegand slujba de menajera si totodata ramanand cu cel care o acceptase asa cum era, gradinarul.
Atunci apare gradinarul care isi da seama imediat ca ea nu le prea are cu gatitul si ii recomanda pe mama lui pentru a lua cateva lectii de gatit. Reuseste sa se acomodeze la noua viata.
Cand i se face propunerea sa se intoarca inapoi la firma la care lucrase, ea refuza vehement alegand slujba de menajera si totodata ramanand cu cel care o acceptase asa cum era, gradinarul.
Etichete:
rezumat,
roman de dragoste,
Sophie Kinsella,
Supermenajera
21 octombrie 2010
Supermenajera - Doar in 25 de cuvinte
"O femeie poate avea o cariera stralucita, dar ea se poate descurca la fel de bine si in ceea ce reprezinta ingrijirea unei case."
Etichete:
joc,
Sophie Kinsella,
Supermenajera
18 octombrie 2010
Supermenajera – Impresiile mele
Este o carte in care este prezentata viata unei femei cu cariera care este nevoita in cele din urma sa se descurce si cu treburile casnice. este o carte din care avem ce invata fetelor, asa ca... cititi-o! lectura placuta!
Etichete:
impresii,
Sophie Kinsella,
Supermenajera
17 octombrie 2010
Nopti la Serampore - Doua cuvinte despre autor
Mircea Eliade (n. 13 martie S.V. 28 februarie 1907, Bucureşti - d. 22 aprilie 1986, Chicago), a fost un gânditor şi scriitor român. Filozof şi istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetăţean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume ştiinţifice, opere literare şi eseuri filozofice traduse în 18 limbi şi a circa 1200 de articole şi recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime şi manuscrisele inedite.
Născut în Bucureşti, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia) şi al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.
Născut în Bucureşti, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia) şi al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.
16 octombrie 2010
Nopti la Serampore - Citate
"Accept ipoteza ca as putea asista la batalia de la Waterloo, insa nu pot accepta ca as putea asista la batalia de la Waterloo vazand in acelasi timp cum Napoleon iese biruitor..."
Etichete:
citate,
Mircea Eliade,
Nopti la Serampore
15 octombrie 2010
Nopti la Serampore - Rezumat
Relatarea se face la persoana I, naratiunea desfasurandu-se la nivelul a trei timpuri: prezentul ( in care naratorul isi aminteste aceasta intamplare ), trecutul apropiat ( in care s-a petrecut ciudata lui aventura ), si trecutul indepartat ( timp in care a intrat, fara voie, tanarul european aflat in India).
Prezentului ii apartine prima propozitie a textului – marturisire nostalgica a omului matur care reediteaza mitul eternei reintoarceri in vremea celor dintii experiente initiatice.
Pe vremea cand se afla la studii in India, povestitorul ( ,, un foarte taanar invatacel” in cultura si misterele acestei tari ) se imprietenise cu alti doi europeni: Bogdanof ( un rus, orientalist celebru ) si Van Manen ( un olandez care statea aici de multi ani, bibliotecar al Societatii asiatice din Bengal ).
Ultimul le-a sugerat celorlalti sa mearga impreuna la Serampore, in apropiere de Calcutta, unde un prieten al sau ( pe nume Budge ) avea o casa veche. Asa incepe minunatul timp petrecut in lungi discutii pe teme religioase, magice sau oculte.
Prezentului ii apartine prima propozitie a textului – marturisire nostalgica a omului matur care reediteaza mitul eternei reintoarceri in vremea celor dintii experiente initiatice.
Pe vremea cand se afla la studii in India, povestitorul ( ,, un foarte taanar invatacel” in cultura si misterele acestei tari ) se imprietenise cu alti doi europeni: Bogdanof ( un rus, orientalist celebru ) si Van Manen ( un olandez care statea aici de multi ani, bibliotecar al Societatii asiatice din Bengal ).
Ultimul le-a sugerat celorlalti sa mearga impreuna la Serampore, in apropiere de Calcutta, unde un prieten al sau ( pe nume Budge ) avea o casa veche. Asa incepe minunatul timp petrecut in lungi discutii pe teme religioase, magice sau oculte.
Etichete:
Mircea Eliade,
Nopti la Serampore,
nuvela fantastica,
rezumat
12 octombrie 2010
Nopti la Serampore - Doar in 25 de cuvinte
"O scurta calatorie prin padure se transforma intr-o adevarata aventura, se poate transforma intr-o calatorie prin spatiu si timp."
Etichete:
joc,
Mircea Eliade,
Nopti la Serampore
11 octombrie 2010
Nopti la Serampore - Impresiile mele
Desi mi se par interesant povestirile de genul acesta, in care ai posibilitatea sa calatoresti in timp, sa descoperi poate mistere de mult uitate, nu pot spune ca sunt foarte fermecatoare. Oricum, obiceiurile si filmele indiene mi se par foarte interesante si numai bune de exploatat. Pana la urma Nopti la Serampore este una dintre cele mai frumoase nuvele fantastice. Lectura placuta!
Etichete:
impresii,
Mircea Eliade,
Nopti la Serampore
9 octombrie 2010
6 octombrie 2010
Numele trandafirului - Citate
"Nu există nimic pe lume care să ceară mai multă prudenţă decât adevărul."
"Paradisul este infernul văzut din partea cealaltă."
"Frumuseţea cosmosului este dată nu numai de unitatea în varietate, ci şi de varietatea în unitate."
Etichete:
citate,
Eco Umberto,
Numele trandafirului
5 octombrie 2010
Numele trandafirului - Rezumat
Actiunea are loc intr-o manastire italiana in anul 1327. Calugarul franciscan William de Baskerville Ajunge in aceasta manastire, in care tocmai se comisese o crima. El este insotit de Adso din Melk, numit astfel dupa numele manastirii benedictine Stift Melk. Intreaga carte este scrisa din perspectiva tanarului Adso.
Evenimentele se precipita,intr-ucat alti calugari sunt ucisi in mod misterios. Au loc astfel 4 crime in 5 zile.
Evenimentele se precipita,intr-ucat alti calugari sunt ucisi in mod misterios. Au loc astfel 4 crime in 5 zile.
2 octombrie 2010
Numele trandafirului - Doar in 25 de cuvinte
"Doi calugari sunt in cautarea unui criminal aflat in mijlocul unei manastiri. Misterul este in cele din urma dezlegat."
Etichete:
Eco Umberto,
joc,
Numele trandafirului
Numele trandafirului - Impresiile mele
Pentru cei care s-au hotarat sa citeasca romanul o sa fiu sincera si o sa va spun ca nu e un roman usor de citit. Trebuie sa va inlarmati cu rabdare. Este un roman frumos per ansamblu, dar multele citate din latina incetinesc cititul si poate uneori il fac mai plictisitor. Insa este destul de interesanta povestea si merita citita. Romanul a fost ecranizat de Jean-Jacques Annaud in 1986.Totusi eu una va propun sa citit mai intai cartea. Lectura placuta!
Etichete:
Eco Umberto,
impresii,
Numele trandafirului
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Cele mai populare postari din ultima saptamana...
-
Pentru William Dorrit declinul familiei sale a inceput in urma cu 22 de ani in urma. Inainte de a deveni unul dintre datornicii inchisi la M...
-
Romanul debuteaza cu prezentarea personajului Dona St. Columb, o femeie din inalta societate a Londrei. Ea ia decizia de a se retrage impr...
-
Povestea începe la Londra la 2 octombrie 1872. Phileas Fogg este un gentleman necăsătorit, care locuieşte la numarul 7 Savile Row din Burlin...
-
"Era o noapte minunată, o noapte cum numai în tinereţe pot fi nopţile" "Sunt un visător; trăiesc atât de puţin în realitate ş...
-
In seara in care avea loc un mare bal la Palat, Puiu Faranga, o ucide pe sotia sa, Madeleine, aparent fara niciun motiv. Tatal sau, Pol...