Nopti la Serampore - Rezumat

Relatarea se face la persoana I, naratiunea desfasurandu-se la nivelul a trei timpuri: prezentul ( in care naratorul isi aminteste aceasta intamplare ), trecutul apropiat ( in care s-a petrecut ciudata lui aventura ), si trecutul indepartat ( timp in care a intrat, fara voie, tanarul european aflat in India). 
Prezentului ii apartine prima propozitie a textului – marturisire nostalgica a omului matur care reediteaza mitul eternei reintoarceri in vremea celor dintii experiente initiatice.
Pe vremea cand se afla la studii in India, povestitorul ( ,, un foarte taanar invatacel” in cultura si misterele acestei tari ) se imprietenise cu alti doi europeni: Bogdanof ( un rus, orientalist celebru ) si Van Manen ( un olandez care statea aici de multi ani, bibliotecar al Societatii asiatice din Bengal ).
Ultimul le-a sugerat celorlalti sa mearga impreuna la Serampore, in apropiere de Calcutta, unde un prieten al sau ( pe nume Budge ) avea o casa veche. Asa incepe minunatul timp petrecut in lungi discutii pe teme religioase, magice sau oculte.
Intr-o noapte, cei trei europeni pornesc spre Calcutta, intr-o masina condusa de soferul gazdei.
La un moment dat, toti trei traiesc o senzatie stranie, avand impresia ca s-au ratacit, desi drumul spre tinta lor era unul singur.
Tocmai cand naratorul incerca sa recunoasca locurile prin care treceau, linistea noptii este sfasiata de tipatul inspaimantator al unei femei care cerea ajutor, strigand ca moare, ca si cand ar fi fost injunghiata.
Infiorati de zguduitoarea chemare, europenii au sarit din masina, incercand sa gaseasca, in interiorul padurii bengaleze, fiinta aflata in primejdie. Orice cautare este insa zadarnica, dupa o vreme, cei trei dandu-si seama ca in codru nu se afla nici o fiinta omeneasca; mai mult decat atat, fiecare dintre ei traiau niste senzatii ciudate ( ,, aveam necontenit senzatia ca visez si ca nu ma pot trezi din vis “ ) ca si cand padurea ar fi exercitat asupra lor efecte magice.
Obositi si crezand ca au avut halucinatii, cei trei se intorc in sosea, dar nu mai gasesc nici masina dar nici pe soferul pe care-l striga zadarnic. Se hotarasc atunci sa mearga pe jos spre Serampore, dar aventura lor initiatica nu se sfarsise inca: in aceeasi clipa, parandu-li-se ca zaresc lumina unui felinar care se afunda in jungla, cei trei pornesc in directia ei, dar pierd imediat inselatoarea iluzie. Cu toate acestea, atrasi parca de o chemare mai puternica decat ei, cei trei barbati isi continua drumul ( tot mai greu prin desisul padurii ). Stradania le este rasplatita atunci cand ajung la margine, in preajma unei case parca din alt veac; in mod curios insa, in fata casei erau mai multe vetre de jaratec, dar nici un om.
Primiti de un batran ciudat, europenii sunt condusi la stapanul asezrii ( Nilamvara Disa ), ,, un barbat intre doua varste, cu o figura foarte palida, cu privirile intepenite”; intreaga lui infatisare, miscarile dictate parca de o forta nevazuta si fiorul care-i scutura trupul, la rastimpuri, accentueaza stranietatea acestei intamplari. Mai mult inca, desi Nilamvara i-a anuntat, de trei ori, ca li se pregatesc camerele pentru odihna, nimeni si nimic nu se misca in aceasta casa ciudata.
Amintindu-si de tipatul auzit in padure, Van Manen i-a relatat gazdei intreaga intamplare. Acesta i-a produs lui Dasa o suferinta atroce, exprimata in propozitii de neinteles, din care se distingea numai numele Lila.
Europenii au inteles atunci ca femeia fusese ucisa; intr-adevar, curtea se umplea de umbre, cativa oameni imbracati neobisnuit purtand si o nasalie² de ramuri.
Considerand ca este mai bine sa se retraga, cei trei barbati pleaca spre Serampore, unde ajung in zori. Acolo afla, cu stupoare , ca nici ei, nici soferul, nu iesisera din casa intreaga noapte, iar intamplarea la care asistase se petrecuse cu o suta cincizeci de ani in urma.
Mai tarziu, aflandu-se la o manastire din Himalaya, naratorul a incercat sa dezlege misterul celor intamplate, intr-o discutie cu un ascet invatat ( Shivananda ); opiniile celor doi sunt insa total diferite. Astfel, tanarul sustinea ca practicile magice ale unui profesor din Calcutta ( care fusese zarit in acea seara, in padure ), ar fi creat o ,,zona sacra ”de care ar fi fost absorbiti cei trei europeni, proiectati astfel in alt timp.
Shivananda i-a explicat insa ca realitatea nu este decat o iluzie, o nalucire ( conform mitului indian al zeitei Maya ); in aceasta lume iluzorie, oricine poate produce transformari, apeland pentru aceasta la anumite forte oculte.
Pentru a dovedi ca are dreptate, Shivananda l-a proiectat din nou pe tanarul european in spatiul si in vremea lui Nilamvara, producandu-i o a doua iesire din timp. In final, se arata ca, in dimineata urmatoare cand s-a trezit din somn, naratorul ( aflat la Serampore ) a gasit o lume nespus de calma si plina de stralucire.