Un singur om pare să mai tragă speranțe că familia regală mai poate fi salvată, iar acela e curajosul Cavaler de Maison Rouge, care îndrăznește să comploteze pentru salvarea stăpânilor săi într-un Paris înțesat de turnători, pericole și revolte. Alături de câțiva prieteni credincioși, cavalerul își riscă viața pentru o cauză nobilă, salvarea unor copii inocenți și a unei mândre regine. Dar când planurile lor tind să fie dejucate, bravul cavaler își încearcă norocul de unul singur, pentru a nu-și pierde și puținii prieteni rămași.
Stilul lui Dumas e același din Cei 3 muschetari și continuările acestora, scriitorul e consecvent în ceea ce privește limbajul folosit (nu foarte scorțos, fără descrieri interminabile, ci cu accentul pus pe dialog și aventurile protagoniștilor) și statutul naratorului. Acest povestitor la persoana a III-a își arată clar sentimentele, influențând astfel și felul în care cititorul percepe evenimentele și personajele. Aș minți dacă aș spune că am fost imparțială, e greu să te abții să judeci, mai ales atunci când și naratorul îți sugerează să faci asta.
În paralel cu încercările cavalerului, naratorul ne propune povestea unui patriot viteaz și sincer, Maurice Lindey, care din dragoste se lasă atras într-o cursă. Aflați pe baricade diferite, cavalerul fiind de partea aristocrației, iar Maurice de partea revoluției, cei doi se aseamănă prin sentimentele nobile care-i ghidează prin viață și prin sacrificiile pe care le fac în numele iubirii și al devotamentului. Dacă în cazul cavalerului, dragostea pentru patrie e cumva încarnată în ființa reginei, în cazul lui Maurice, conflictul interior e provocat de dragostea de patrie și cea pe care i-o inspiră Geneviève, o aristocrată pe care Maurice o salvează încă din primele pagini. ale romanului. Astfel, bravul Maurice trebuie să aleagă între fosta iubită, patria, și actuala mare iubire.
Zilele trecute vorbeam cu Alex despre câtă istorie am putut învăța din cărțile lui Dumas, Hugo sau Tolstoi, dar nu mă refeream la ani și acuratețea cu care sunt relatate faptele istorice, ci la obiceiurile, mentalitățile și ideile care au existat la un moment dat în Franța sau Rusia. Cea mai simplă metodă de a înțelege o societate, felul în care-și duceau oamenii viața, alegerile pe care le făceau, e să citești romane care prezintă și un context istoric real. Poate Cavalerul de Maison Rouge e mult mai înfrumusețat în carte decât modelul lui Dumas, Alexandre Gonsse de Rougeville, poate Maurice Lindey nici n-a existat ca atare, dar sentimentele lor, luptele lor interioare, sacrificiile și simțul datoriei au animat alți cavaleri de la momentul respectiv, scriitorul n-a făcut decât să dea acelor anonimi un nume comun.
Dacă sursa romanului e cât se poate de adevărată, nu mai contează că viețile personajelor sunt mai romanțate, atâta timp cât asta ne ajută să empatizăm cu cei care și-ar fi dat și viața pentru o cauză sfântă pentru ei. Vocile lor te cuceresc și la 22 de ani așa cum au făcut-o la 7 sau 15 ani, deoarece asemenea povești nu devin niciodată plictisitoare, nu-și pierd din farmec și nu sunt de lepădat, ele prezintă curajul nebunesc al unor oameni sub forma unor aventuri nemaipomenite. Sfârșitul m-a lăsat cu lacrimi în ochi, desigur, prietenia și dragostea înving orice, chiar și moartea, iar Maurice, Geneviève, Cavalerul și Lorin îți rămân în suflet ca eroi pe care anii nu-i pot acoperi cu un văl de uitare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu