Neamul Soimarestilor - Doua cuvinte despre autor

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Paşcani - d. 19 octombrie 1961, Bucureşti) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician şi om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanţi prozatori români din prima jumătate a secolului XX. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcţii sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele şi povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian, precum şi o ultimă fază care corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic.
Părinţii lui Mihail Sadoveanu au fost avocatul Alexandru Sadoveanu din Oltenia şi Profira Ursache, fată de răzeşi.
Urmează gimnaziul "Alecu Alecsandru Donici" la Fălticeni. În timp ce studia la gimnaziu, în 1897, intenţionează să alcătuiască, împreună cu un coleg, o monografie asupra lui Ştefan cel Mare, renunţând, însă, din lipsă de izvoare istorice. Urmează apoi cursurile Liceului Naţional din Iaşi, iar la Bucureşti studiază dreptul. Debutează în revista bucureşteană Dracu în 1897. În 1898 începe să colaboreze la foaia Viaţa nouă alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi ş.a., semnând cu numele său, dar şi cu pseudonimul M.S. Cobuz.
Se stabileşte la Bucureşti, în 1904, se căsătoreşte, şi va avea unsprezece copii. În acelaşi an are loc debutul editorial cu patru volume deodată - Povestiri, Dureri înăbuşite, Crâşma lui Moş Precu, Şoimii - în care Sadoveanu manifestă predilecţie deosebită pentru istorie. Nicolae Iorga va numi anul 1904 „anul Sadoveanu”.
În 1910 este numit în funcţia de director al Teatrului Naţional din Iaşi. În acest an publică volumele Povestiri de seară (la Editura Minerva), Genoveva de Brabant, broşura Cum putem scăpa de nevoi şi cum putem dobândi pământ ş.a. Colaborează la revista Sămănătorul, dar se va simţi mai apropiat spiritual de revista care apărea la Iaşi, Viaţa Românească. În anul 1919 editează, împreună cu Tudor Arghezi, la Iaşi, revista Însemnări literare. În decembrie, revista îşi anunţă încetarea apariţiei: Viaţa românească îşi porneşte iar munca pentru cultură şi folos. Noi, cei de la Însemnări literare, reintrăm în curentul ei cu modestele noastre mijloace. În editura revistei ieşene publică volumul de nuvele Umbre şi broşura În amintirea lui Creangă, iar la Editura Luceafărul, volumul Priveghiuri. Devine membru al Academiei Române în 1921.
În anul 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români, împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin.
În 1928 publica povestirea Hanul Ancuţei, aparţinând perioadei de maturitate a scriitorului, fiind un volum de 9 povestiri, o imbinatie ideala a genului epic şi liric.
În anul 1936 Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Mihai Codreanu şi Grigore T. Popa scot, începând cu luna ianuarie , revista lunară Însemnări ieşene. La moartea lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu va evoca cu cuvinte elogioase personalitatea criticului de la revista Viaţa românească.
După anul 1947, scrisul său virează spre ideologia noului regim comunist, publicând opere afiliate curentului sovietic al realismului socialist, celebre fiind romanul Mitrea Cocor sau cartea de reportaje din URSS Lumina vine de la Răsărit. Ca recompensă pentru această orientare, devine preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, funcţia politică maximă ocupată de un scriitor român în timpul regimului comunist şi se bucură de toate privilegiile ce decurgeau din aceasta.
În anul 1948 publică romanul Păuna Mică, iar un an mai târziu în 1949, Mihail Sadoveanu este ales preşedinte al Uniunii scriitorilor. Câţiva ani mai târziu, în 1952 publică romanul istoric Nicoară Potcoavă, capodoperă a genului. În 1954 publică volumul Aventură în lunca Dunării.
În anul 1955, scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste. Mihail Sadoveanu a primit Premiul Lenin pentru Pace în 1961.
Mihail Sadoveanu se stinge din viaţă la data de 19 octombrie 1961, fiind înmormântat alături de Eminescu.