Barbu Ștefănescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858, Bucuresti, d. 29 aprilie 1918, Iasi) a fost un scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române si primar al Capitalei. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România.
S-a născut la 11 aprilie 1858, în mahalaua Delea-Nouă, din bariera Vergului, București,
mezinul unei familii modeste. Tatăl, Ștefan „căruță-goală“, pe numele
adevărat Ștefan Tudorică Albu, era descendent din familia unor ciobani
vrânceni, „strămutat în marginea Bucureștilor, în căutarea unei munci mai rodnice“, devenind căruțaș de grâne pe traseul București-Giurgiu și „staroste al cărăușilor din barieră“. Tatăl lui Delavrancea a fost împroprietărit la Sohatu-Ilfov, ca urmare a legii rurale elaborate de Cuza-Vodă și M. Kogălniceanu: „Eu
nu pot să uit că sunt copilul țăranului clăcaș împropietărit la '64 ...
Străbunii mei se pierd în haosul iobagilor, suferind cu ceilalți țărani
deopotrivă și lipsa, și foamea, și năvălirile ...“ Mama lui Barbu, Iana (Ioana sau Ana), era „fiica văduvei Stana din Postrăvari, sat locuit de clăcași, de pe moșia familiei Filipescu“. Primii ani de viață și-i petrece în ulița Vergului, în tovărășia tatălui, ajuns la aproape 70 de ani: „Mi-aduc
și acum aminte (aș fi mulțumit dacă n-ar fi decât o amintire) cum mă
agățam de scurteica lui lungă și îmblănită cu mârsă neagră și-l
lingușeam și-l mângâiam pe obraji și pe pletele-i rotunjite ca să mă ia
în căruță“ - și a poveștilor spuse la gura sobei: „Pleoapele-mi cădeau
încărcate de lene, de somn, de mulțumire. Și mă simțeam ușor ca un fulg
plutind pe o apă care curge încet, încetinel, încetișor ...“
Părinții îl dădură în primire diaconului Ion Pestreanu de la Biserica Sf. Gheorghe Nou, „să-l învețe slovele noi și să citească“. În clasa a II-a (1866) intră elev la Școala de Băieți Nr. 4, unde îl are învățător pe Spirache Danilescu,
„om luminat“, urmând ca în anul următor să treacă la Școala Domnească,
pentru clasele a III-a și a IV-a. Studiază cu învățătorii E. Becarian și
Ion Vucitescu, în condițiile de rigoare ale internatului și ale școlii
vechi în care se practicau pedepse aspre. În registrele matricole era
trecut numele de Ștefănescu Barbu.
După cele patru clase primare, Barbu este înscris, după un an, ca
bursier la Liceul „Sf. Sava“, învață cu cei mai de seamă profesori ai Capitalei din acea vreme (D.A. Laurian, Anghel Demetriescu, Vasile Ștefănescu),
fiind remarcat pentru talentul și capacitatea sa de asimilare.
Atmosfera din internatul de la „Sf. Sava“ și imaginea adolescentului
vibrând de pasiune vor fi evocate în nuvela Bursierul. Din această perioadă (1876 - 1877) datează și primele lui încercări literare. Din 1877 devine student la Facultatea de Drept.
"Majoritatea oamenilor îşi întrebuinţează cea mai mare parte din timp ca să trăiască, şi puţina libertate care le mai rămâne îi înspăimântă atât de tare, încât fac tot ce le stă în putinţă ca să scape de ea." (Suferințele tânărului Werther - Goethe)
Postare prezentată
Invitatie la vals - Citate
"Nu mai am putere sa vreau." "Se sinucide cineva ajuns în vîrful piramidei sociale dupa ce a gasit cheia care descuie usa t...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cele mai populare postari din ultima saptamana...
-
Harry Potter și Copilul Blestemat (Harry Potter and the Cursed Child) este o piesă de teatru în două părți scrisă de Jack Thorne și ba...
-
Viaţa lui Pi (2001) a scriitorului de origine canadiană Yann Martel este o carte superba, care incepe interesant, te tine captiv ...
-
Toamna, dupa plecarea berzelor, Baraganul se pregateste pentru un lung somn hibernal. Peisajul este pustiu, arid, singuratic, cu vegetat...
-
Şi daca un astfel de om, pentru ideea lui, ar trebui să verse sînge, să treacă peste cadavre, conştiinţa lui, după părerea mea, ar trebui să...
-
Despre ,,Rosu si negru” se poate spune ca este un roman de fictiune istorica. Aceasta inseamna ca cineva s-a gandit sa inventeze o poveste ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu