(matematicianul tot la matematica trage :D ).
Poezia "Ecuatie" apartine modernismului, care este in esenta un curentul literar ce cuprinde creatii literare in care isi face prezenta expresia artistica a unui spirit cu idei si conceptii noi. Poezia moderna se caracterizeaza prin ermetism, elitism, sinceritate, frangmentarism, antimimesis, impersonalizare, simboluri personale, si nu in ultimul rand imbinarea in imagini a concretului cu abstractul.
Ideea generala a poeziei ar fii asteptarea iubitei care intarzie nemotivat, si rezolvarea misterului legat de intarzierea ei cu ajutorul unei ecuatii, necunoscuta ecuatiei nefiind insa cea dorita si asteptata de eul liric.
Din titlul poeziei, ne-am astepta sa se caute o necunoscuta stiindu-se un rezultat final. Problema apare cand rezultatul nu este cel asteptat, si atunci se schimba intreaga ecuatie. Aici ecuatia este bineinteles o metafora, semnificand misterele pe care uneori le credem usor de rezolvat, dar care duc la aflarea unor adevaruri care dor.
Tema poeziei o constituie intarzierea nemotivata a iubitei. Desi se intrevede inca din prima stofa o asteptare in van, abia in ultima ni se confirma infidelitatea iubitei.
Poezia începe cu precizarea ca eul asteapta pe cineva, pana si castanele ard de nerabdare, iar raceala este uitata tot numarand petalele si remarcand venirea primei ninsori.
In cea de-a doua strofa ne este specificat prima data si timpul, care pare sa fie ora la care trebuia sa aiba loc intalnirea. Trecerea sfertului academic pare a fi cea mai lunga perioada de asteptare, desi eul tine sa specifice ca "sfertul academic n-atarna la cantar". Se cauta o explicatie plauzibila a eventualei intarzieri ("poate ai ramas la Universitate") si una mai putin plauzibila dar care pare a fi starnita de o gelozie launtrica ("poate te-a rapit un mire spre altar").
A treia strofa marcheaza depasirea cu o ora a orei de intalnire. Eul cauta un motiv pentru intarziere. Crede ca poate nu s-au inteles asupra orei de intalnire. Incearca sa se minta cum ca timpul s-ar fi oprit, ca oboseala l-a doborat si timpul trece mai greu.
Dupa doua ore de intarziere, eul liric incepe sa se convinga ca este cu adevarat vorba de o intarziere ("ora noua precis e ora noua"), sticla criogenata(inghetata) in frapiera convingandu-l parca de faptul ca timpul nu se oprise totusi. Desi afara ploua, el inca mai spera ca iubita ii va aparea in cele din urma.
Din cea de-a cincea strofa, deja eul incepe sa se ingrijoreze. Ora zece deja este prea mult, strada este goala ca si sufletul lui. Oboseala il cuprinde din nou si se viseaza alaturi de iubita ("sub pleoapele de plumb eram noi doi mereu").
In ultima stofa deja este cuprins de disperare, si o suna pe iubita, cu speranta vie ca exista posibilitatea unei incurcaturi. Sperand in lucrul acesta aproape ca intr-o certitudine("ori ca doi/ egal unu plus unu"), dar certitudinea este sfaramata atunci cand ii raspunde un el la telefon, astfel realizeaza ca nu necunoscuta era problema incapacitatii lui de a rezolva ecuatia, ci faptul ca nu avea datele complete("suma nu eram "noi" ").
Rima strofelor poeziei este incrucisata, poezia are un ritm iambic, iar masura este de 12-14 silabe.
Asadar, poezia prezinta etapele prin care trece un barbat care isi asteapta iubita intarziata. La inceput intelegator, dar observand trecerea sfertului academic scuzabil, dupa aceea incurajat de ideea ca informatia sa fi fost transmisa gresit asupra timpului la care isi dadusera intalnirea, inceputul convingerii de faptul ca iubita nu-i mai vine la intalnire, ingrijorarea ce-l cuprinde si chiar disperarea care il face sa puna capat in cele din urma suspiciunilor, afland parca despre o realitate in care nu vroia sa creada.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu