Naghib Mahfuz s-a născut în vechiul cartier Gamaliy din Cairo, orașul pe care l-a descris atât de des, în familia unui modest funcționar de stat. Tatăl și-a numit băiatul după numele medicului care a asistat la nașterea acestuia, Naghib Pasha Mahfuz (1882-1974). După studiul filosofiei la Universitatea din Cairo a lucrat pentru un timp în administrația acestei universități iar în 1939 a devenit funcționar de stat în Ministerul Cultelor. În timpul președinției lui Gamal Abdel Nasser, a fost director al Biroului de Supraveghere a Artelor și al Fundației pentru Cinematografie (1966-1968). În ultima parte a vieții a activat în funcția de consilier al Ministerului Culturii. A publicat, într-o carieră de peste 70 de ani, 34 de romane, peste 350 de nuvele și multe scenarii de film.
În opera sa timpurie, din perioada 1939-1944, Mahfuz s-a străduit, pornind de la preocuparea cu vechiul Egipt, să promoveze afirmarea unei identități egiptene. După cel de-al doilea Război Mondial și după căderea monarhiei în Egipt speranța într-o eliberare de sub sistemul colonial britanic și nemulțumirea față de antagonismele sociale grave au dus la orientarea autorului spre subiecte contemporane, prezentate în mod realist, cum a fost, de exemplu, în romanul "Străduța Midaq" din 1947. "Trilogia din Cairo", ciclul de romane din 1956-57 dedicat unei familii de negustori, îl face cunoscut în întreaga lume arabă.
"Băieții din cartierul nostru" (1959), una din operele sale celebre, a fost interzisă în Egipt sub acuzația de blasfemie. Romanul este o parabolă a istoriei universale și are ca subiect viețile lui Adam, Moise, Iisus și Muhammad, problematizând în același timp relația dintre credință și cunoașterea științifică. În 1989, după fatwa împotriva lui Salman Rushdie, teologul egiptean Omar Abdul-Rahman regreta faptul că Mahfuz n-a fost pedepsit pentru romanul său, deoarece o asemenea poziție tranșantă l-ar fi descurajat pe Rushdie să publice romanul "Versetele satanice". Probabil în urma acestor declarații ale șeicului Omar, care azi este condamnat la închisoare pe viață în S.U.A., islamiștii au comis în 1994 un atentat împotriva romancierului, care avea pe atunci 82 de ani. Mahfuz a supraviețuit, grav rănit la gât și nemairevenindu-și niciodată pe deplin; mâna dreaptă i-a rămas paralizată. Romanul "Băieții din cartierul nostru" (tradus în limba română sub titlul "Băieții de pe strada noastră") a fost publicat în Egipt abia în 2006.
Alte cărți ale autorului au fost mult timp interzise în țările arabe, în urma angajamentului său în favoarea tratativelor de pace cu Israelul duse de președintele Anwar Sadat la Camp David. Doar odată cu acordarea Premiului Nobel pentru Literatură, în 1988, Mahfuz a fost publicat și în Orientul Mijlociu, el fiind deocamdată singurul scriitor de limbă arabă onorat cu acest premiu.
Mahfuz a devenit criptic începând cu deceniul al șaselea al secolului al XX-lea, având numai astfel posibilitatea să-și exprime atitudinea critică față de intoleranța religioasă și corupția pe care le descoperise în societatea egipteană, rămânând totuși un reprezentat al politicii culturale oficiale. În anii ´70, opera i-a fost îmbogățită de elemente preluate din literatura suprarealistă și absurdă. După atentatul din 1994, vocea literară a lui Mahfuz a amuțit.
În iulie 2006 starea sănătății i s-a agravat în urma unei căderi. A murit în ziua de 30 august 2006, în timpul tratamentului leziunilor sale într-un spital din Cairo, din cauza unui atac de cord. Pe data de 31 august 2006 a fost înmormântat la moscheea Al Rashdan din Nasr City, un cartier al orașului Cairo, cu onoruri militare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu