Jeff Lindsay (n. 1952) este un scriitor american de romane polițiste, pe numele său adevărat Jeffry P. Freundlich. Autorul a debutat în 1994 cu un „roman de suspans” (după cum anunța subtitlul), Tropical Depression, scris împreună cu soția sa, Hilary Hemingway, nepoata de frate a lui Ernest Hemingway.
Consacrarea a venit însă mult mai tîrziu, odată cu publicarea primului roman de acum celebra serie DEXTER, Darkly Dreaming Dexter (Random House, 2004), tradusă și în limba română (Duios demonicul Dexter, Quality Books, 2007). Seria îl are în centru pe Dexter Morgan, un criminalist specializat în analizarea petelor de sânge care lucrează pentru Departamentul de Poliție Miami-Dade, care este de fapt și criminal în serie. El respectă cu strictețe un cod de onoare, adevărat crez deontologic: nu omoară decât alți criminali în serie care nu au fost încă descoperiți de poliție sau care au reușit să scape de aceasta. Jeff Lindsay reușește, de fapt, să întoarcă pe dos unul dintre cele mai populare mituri ale culturii populare americane: acela al supereroului. Numai că, dacă în revistele BD, în cărți sau în filme super-eroii sunt personaje eminamente bune care doar se întâmplă să comită adevărate masacre (numărul victimelor fiecărui erou neputând fi calculate cu ușurință), Dexter Morgan ni se prezintă cu nonșalanță de la bun început drept un criminal feroce. Dar scupulele sale, ironia mușcătoare și umorul său negru, preucm și stângăciile sale sau incapacitatea sa de a înțelege până și cele mai elementare forme de manifestare emoțională îl fac să ne devină mai mult decât simpatic.
"Majoritatea oamenilor îşi întrebuinţează cea mai mare parte din timp ca să trăiască, şi puţina libertate care le mai rămâne îi înspăimântă atât de tare, încât fac tot ce le stă în putinţă ca să scape de ea." (Suferințele tânărului Werther - Goethe)
Postare prezentată
Invitatie la vals - Citate
"Nu mai am putere sa vreau." "Se sinucide cineva ajuns în vîrful piramidei sociale dupa ce a gasit cheia care descuie usa t...
1 martie 2018
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cele mai populare postari din ultima saptamana...
-
"In realitate fericirea ingusteaza cumplit orizontul omului, nu crezi?" " Nu, nu legile... Conştiinţa să-ţi dicteze datoria...
-
„Totul s-a sfîrşit: nu-mi rămîne decît să mă sinucid.” – Cu aceste cuvinte incepe romanul al carui nume este inspirat de piesa lui ...
-
"În oraş se spune povestea perlei uriaşe — cum a fost ea găsită şi cum a fost pierdută. Se povesteşte despre Kino, pescarul, şi ...
-
"Strâmtoarea Torrès este socotită ca fiind periculoasă, atât din pricina stâncilor ei ieşite în afară, cât şi din pricina sălbaticilor...
-
Stefan Tomsa a castigat razbunandu-se pe boieri si omorand foarte multi dintre ei . In timpul luptei , Tudor Soimarul se imprieteneste cu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu