Amsterdam - Rezumat

Totul începe la înmorântarea lui Molly Lane. Printre cei prezenti la funeralii il intalnim si pe Julian Garmony, politician în plină campanie, Vernon Halliday, redactor la un ziar şi Clive Linely, un compozitor celebru.
Aceşti oameni au in comun un lucru si anume faptul că fuseseră amanţii lui Molly, în diferite momente ale vieţii ei. Acest lucru nu i-a împiedicat pe Clive şi pe Vernon să rămână cei mai buni prieteni, înainte şi după moartea femeii.
Moartea lui Molly are un efect ciudat asupra lui Clive, căruia îi declanşează teama de a înnebuni şi de rămâne la cheremul unor oameni care îi transformă în tot ceea ce nu ar vrea să fie. În aceste condiţii, Clive îi solicită lui Vernon să îl ucidă, de îndată ce ar remarca la el un semn de boală.
Însă nu se ajunge la asemenea dovezi de prietenie. Când Vernon primeşte de la George, soţul lui Molly, nişte poze care l-ar compromite definitiv pe Garmony, redactorul vede în ele şansa de a-şi salva ziarul. Însă se loveşte de opoziţia lui Clive, care consideră că un asemenea gest ar reprezenta o trădare faţă de Molly. Pentru prima dată în ani de zile, cei doi prieteni se ceartă. O tentativă de împăcare moare în faşă atunci când Vernon află că Clive a asistat la o tentativă de viol fără a interveni.
Situaţia escalează în clipa în care Vernon este demis de la ziar. În paralel, Clive este angajat să compună „simfonia mileniului” iar acest lucru îi îndepărtează pentru moment gândurile de la conflictele recente.
Ulterior cei doi prieteni se întâlnesc în Amsterdam pentru a uita de conflicte. Însă scopul declarat nu coincide cu adevăratele intenţii. Un pahar de şampanie marchează un dezonodământ cutremurător. Cei doi prieteni sfarsesc prin a-si oferi unul altuia un pahar de sampanie cu otrava.
Ultimele pagini ale cărţii îi sunt dedicate lui George, un personaj care, deliberat sau nu, a fost ignorat pe tot parcursul romanului. „Lupul cel rău” care a izolat-o pe Molly în ultimele momente ale vieţii de societatea colorată în care se simţea atât de bine, apare deodată într-o cu totul altă lumină. Şi constatăm din nou că a clasifica un om drept „insignifiant” nu înseamnă că acesta încetează să existe sau că, într-un moment al vieţii, acţiunile sale nu vor sfârşi prin a ne afecta.