"De abia atunci i se păru lui Miguel că liniștea locului era plină de foșnet, de freamăt, de viermuială; iarba colcăia de tot soiul de jivine veninoase. Aici forfoteau furnici; dincolo, niște păianjeni își țeseau pânza între doi stîlpi de piatră. Și pământul scînteia de o puzderie de ochi galbeni, ca ochii fetei aceleia."
"Micul Lazarus era fără de margini – și în zadar zîmbea prietenos spre chipul ce-l privea din ciobul de oglindă prins între două grinzi: nu avea chip, ci mii și mii de chipuri"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu