King a primit în 2003 medalia Fundației Naționale de Carte din SUA pentru o „Contribuție Excepțională la Literatura Americană.” Romanele lui King sunt construite de obicei în jurul unui protagonist neremarcabil, de exemplu o familie de clasă mijlocie, un copil, sau de multe ori un scriitor, care sunt implicați în evenimente supranaturale și circumstanțe extraordinare, extinse pe parcursul povestirii. King posedă o cunoaștere profundă a genului horror, fapt evidențiat de volumul său nonficțiune „Danse Macabre” (Dans Macabru), care examinează titlurile notabile din literatura și cinema-ul horror de-a lungul ultimelor decenii. El a scris câteva titluri și în afara genului horror, inclusiv nuvelele „The Body” (Cadavrul) și „Rita Hayworth and the Shawshank Redemption” (adaptate pe marele ecran sub titlurile „Stand By Me” și „The Shawshank Redemption”), precum și romanele „The Green Mile” (Culoarul Morții, de asemenea ecranizat, cu Tom Hanks în rolul principal), „The Eyes of the Dragon”, (Ochii dragonului) și „Hearts in Atlantis” (Suflete Pierdute în Atlantida).
Stephen King s-a născut în 1947 în Portland, statul Maine, SUA. Pe când Stephen avea vârsta de doi ani, tatăl său, Donald Edwin King, și-a abandonat familia. Mama sa, Nellie Ruth Pillsbury, i-a crescut de una singură pe Stephen și pe fratele său mai mare (adoptat), David, de multe ori cu mari greutăți financiare. Familia s-a stabilit în orașul natal al mamei, Durham, Maine, dar a petrecut scurte perioade de timp la Fort Wayne, Indiana și Stratford, Connecticut. King a urmat școala primară la Durham și liceul la Lisbon Falls, ambele în statul Maine.
King a început să scrie la o vârstă fragedă. În anii de școală scria povestiri bazate pe filmele văzute recent la cinema și le vindea prietenilor și colegilor. După ce profesorii săi au aflat, s-au împotrivit acestui obicei, iar King a fost nevoit să restituie banii câștigați. Aceste povestiri au fost multiplicate cu o matriță de tipărit folosită de fratele său pentru a multiplica un ziar propriu, „Dave's Rag” (Fițuica lui David). „Dave's Rag” era despre evenimente locale, iar King a contribuit deseori. În jurul vârstei de treisprezece ani, King a găsit în casa mătușii sale o cutie cu cărți vechi aparținând tatălui său, majoritatea horror și science fiction. A fost instantaneu fascinat de aceste genuri.
Între anii 1966 și 1971, King a urmat cursurile Universității din Maine din orașul Orono, specialitatea engleză. La universitate a scris o rubrică intitulată „King's Garbage Truck” (Camionul de gunoi al lui King) pentru ziarul studențesc „The Maine Campus” (Campusul din Maine). Tot aici a cunoscut-o pe Tabitha Spruce, cu care s-a căsătorit în 1971. În această perioadă King a avut mai multe servicii de ocazie pentru a-și plăti facultatea, inclusiv unul la o spălătorie industrială. Perioada de student din viața sa este evidențiată în a doua parte a romanului „Hearts in Atlantis” (Inimi în Atlantida).
După absolvirea facultății și obținerea unui certificat de profesor de liceu, King a predat limba engleză la Hampden Academy din Hampden, Maine. În această perioadă a locuit cu soția și copiii într-o rulotă. Pentru a face un ban în plus a scris povestiri, majoritatea publicate în reviste pentru bărbați. După cum spune în prefața romanului Carrie, dacă vreunul din copii răcea, Tabitha îi spunea, mai în glumă mai în serios, „Haide, Steve, inventează un monstru”.[11]. Tot pe atunci King a început să bea prea mult, viciu cu care s-a luptat mai bine de zece ani.
King a început curând lucrul la mai multe romane. Una din primele idei pe care le-a avut a fost despre o fată cu puteri psihice. După un timp, descurajat, a aruncat manuscrisul la gunoi. Tabitha l-a recuperat și l-a încurajat să-l termine.[12] Romanul, intitulat „Carrie”, l-a trimis la editura Doubleday și a uitat de el. După un timp a primit o ofertă, cu un avans de $2,500 (destul de puțin pentru un roman, chiar și pentru anii '70). La scurtă vreme, valoarea adevărată a romanului s-a realizat, drepturile de publicare a ediției de buzunar fiind vândute cu $400,000 (din care $200,000 a primit editorul). La scurt timp după apariția romanului, mama lui King a murit de cancer uterin. King i-a citit romanul la spital înaintea decesului.
În cartea „On Writing” (Despre Scris), King admite că în acea perioadă era beat aproape tot timpul și că a fost un alcoolic timp de mai bine de un deceniu. El admite chiar că a fost beat la înmormântarea mamei sale, în timp ce i-a făcut elogiul. Mai târziu a declarat că personajul Jack Torrance (tatăl alcoolic) din romanul „The Shining” (Strălucirea) a fost bazat pe el însuși, chiar dacă nu a recunoscut asta timp de mai mulți ani.
La scurt timp după publicarea romanului „The Tommyknockers”, familia și prietenii săi au intervenit în sfârșit, aruncând pe covorul din fața biroului său evidența viciilor sale: cutii de bere, mucuri de țigări, grame de cocaină, cutii de medicamente (Xanax, Valium, NyQuil), dextromethorphan (sirop de tuse), și marijuana. King a primit ajutor și a renunțat cu succes la toate formele de droguri, medicamente și alcool la sfârșitul anilor '80.
In vara anului 1999, King lucra la volumul „On Writing: A Memoir of the Craft” (Despre scris: mărturie asupra meșteșugului). În după-amiaza zilei de 19 iunie, a ieșit la o plimbare pe marginea drumului local 5 din Center Lovell, Maine. Conducătorul auto Bryan Smith, distras de rottweilerul său de pe bancheta din spate a mașinii, un Dodge Caravan din 1985, l-a izbit pe King, care a fost aruncat într-o adâncitură aflată la aproximativ 4 metri de marginea drumului. King a fost în stare să dea șerifului numerele de telefon pentru a-i contacta familia, deși era în dureri considerabile. El a fost transportat cu elicopterul la Spitalul Central din Maine, unde a rămas timp de aproape trei săptămâni datorită rănilor suferite — plămânul drept străpuns, o fractură de bazin, fracturi multiple la piciorul drept și o tăietură la scalp. După cinci operații în zece zile și terapie fizică, King și-a reluat lucrul la „On Writing” spre sfârșitul lunii iulie, în ciuda faptului că nu putea să șadă mai mult de circa patruzeci de minute din cauza durerii intolerabile.
Avocatul lui King și doi asociați au cumpărat mașina lui Smith cu $1,500, declarând că au vrut să evite vânzarea acesteia pe eBay. Automobilul a fost distrus la un cimitir de mașini, deși King a menționat într-un interviu la radio că a vrut să-l distrugă cu un baros. Smith, un muncitor în construcții aflat în pensie de boală, a decedat în somn la 21 septembrie 2000 (ziua de naștere a lui King), în vârsta de 43 ani.
King și-a inclus accidentul în mai multe lucrări recente: în volumul final al seriei „Dark Tower” (Turnul Întunecat), în romanul „Dreamcatcher” și în serialul tv „Stephen King's Kingdom Hospital”. În serial, scena a fost remarcabil de similară cu cea a accidentului său, singura excepție fiind că șoferul era sub influența alcoolului în timp ce încerca să-și liniștească câinele.
Stephen King trăiește în Bangor, Maine, cu soția Tabitha King, de asemenea scriitoare. Familia King petrece iernile într-o vilă pe malul oceanului, în Golful Mexic, orașul Sarasota, Florida. Stephen și Tabitha au trei copii: Naomi Rachel, Joseph Hillstrom King și and Owen Phillip, toți trei adulți cu cariere proprii.
Owen și Joseph sunt și ei scriitori; prima colecție de povestiri a lui Owen, „We're All in This Together: A Novella and Stories” (Suntem în asta împreună: o nuvelă și povestiri) a fost publicată în 2005. Prima colecție de povestiri de Joe Hill (pseudonimul lui Joseph), „20th Century Ghosts” (Fantome ale secolului 20), publicată în 2005 într-o ediție limitată, a câștigat premiul Crawford pentru cel mai bun nou autor de fantasy și premiul Bram Stoker pentru cea mai bună colecție de ficțiune. Următorul volum al lui Joe Hill, intitulat „Heart-Shaped Box” (Cutie în formă de inimă), urma să fie adaptat pentru film de studiourile Warner Bros -lucru care nu s-a întâmplat încă.
Fiica lui King, Naomi este preot în Biserica Unitariană Universalistă din Utica, statul New York.
În 2002, King a anunțat că nu va mai scrie, motivat în parte de frustrarea datorită rănilor suferite, care fac șederea incomodă și i-au redus rezistența. Totuși de atunci a scris câteva cărți.
După ce a publicat mai multe romane care s-au bucurat de un succes imens, King a fost curios să afle dacă romanele scrise înainte de „Carrie” s-ar vinde fără numele său pe copertă. De asemenea, a fost preocupat de ideea că unele din titlurile non-horror pe care a dorit să le scrie ar dezamăgi așteptările fanilor săi. Astfel și-a convins editura, Signet Books, să publice aceste romane sub un pseudonim. Numele „Richard Bachman” a fost ales în parte ca un omagiu adus autorului Donald E. Westlake, care a folosit pseudonimul Richard Stark, și în parte ca omagiu pentru Bachman-Turner Overdrive, un grup muzical pe care King îl asculta în momentul în care a hotărât să-și aleagă un alter ego.[14]
Richard Bachman a reușit să-și câștige cititori, în ciuda faptului că titlurile au fost publicate inițial în ediții necartonate.
King a dedicat toate cărțile inițiale Bachman — „Rage” (1977), „The Long Walk” (1979), „Road Work” (1981) și „The Running Man” (1982) (ro. Fugarul) — persoanelor apropiate lui, și a adăugat referiri obscure la propria identitate. Când fanii au realizat semnificația acestor referiri, nemaivorbind de asemănările dintre stilurile similare ale celor „doi” autori, atenția fanilor și a vânzătorilor de carte a crescut. Totuși, King a negat cu insistență orice legătură cu Bachman, și ca să distragă atenția fanilor, Bachman a dedicat romanul „Thinner” (1984) Claudiei Inez Bachman, presupusa lui soție. A fost publicată și o fotografie falsă a autorului pe supracopertă, creditată Claudiei. De asemenea, unul din personaje declară în roman că evenimentele ciudate petrecute „sunt ca un roman de Stephen King”.
Thinner a fost primul roman semnat Bachman publicat în ediție cartonată. S-au vândut 28,000 de exemplare înainte să se afle că adevăratul autor este de fapt Stephen King, după care vânzările au crescut de zece ori. Adevărul nu a mai putut fi negat după ce un persistent funcționar de librărie, convins că Bachman și King sunt aceeași persoană, a găsit dosarele editurii în Biblioteca Congresului, în care King este identificat ca autorul unui roman semnat Bachman. Această revelație a dus la un anunț în presă confirmând „decesul” lui Bachman - de „cancer la pseudonim”. La timpul anunțului, în 1985, King lucra la romanul „Misery”, pe care plănuise să-l lanseze sub numele lui Bachman.
Povestea lui Bachman nu s-a oprit însă aici. În 1996 a apărut volumul „The Regulators”, semnat Bachman, cu un anunț al editurii în care s-a spus că manuscrisul a fost găsit între lucrurile lui Bachman lăsate văduvei sale. Totuși a fost clar, după coperta și reclama făcută cărții, că autorul adevărat era King. O fotografie a lui King era pe interiorul coperții din spate, iar sub titlul „De același autor” erau listate nu doar volumele lui Bachman, dar și cele semnate drept „Stephen King”. Romanul „The Regulators” a fost lansat în aceeași zi cu romanul semnat Stephen King și intitulat „Desperation”, iar cele două volume aveau mai multe personaje comune; de asemenea în cazul în care coperțile se alăturau, ilustrațiile formau o singură imagine.
La data lansării acestor volume, King a declarat că s-ar putea să se mai „găsească” un roman de Bachman. De atunci însă nu a mai fost făcut nici un anunț referitor la noi lucrări semnate Richard Bachman.
King a recunoscut adevărul în numeroase circumstanțe, ca de exemplu republicarea primelor patru titluri semnate Bachman în colecția „The Bachman Books: Four Early Novels by Stephen King” (Antologia Bachman: patru romane de Stephen King) din 1985. Prefața, intitulată „Why I Was Bachman” (De ce am fost Bachman), detaliază toată situația Bachman/King. Edițiile originale ale primelor patru titluri Bachman se numără astăzi printre cele mai căutate cărți din lume, valorând sute de dolari fiecare.
King a folosit relația dintre el și Bachman ca tema romanului „The Dark Half” (Jumătatea întunecată) din 1989, în care pseudonimul unui scriitor prinde viață. King a dedicat acest volum „răposatului Richard Bachman”.
În 1987, romanul „Running Man” a fost baza filmului cu același nume, avându-l pe Arnold Schwarzenegger ca protagonist.
După tragedia de la liceul Columbine, King a anunțat că romanul „Rage” nu va mai fi republicat, ca să nu inspire tragedii similare.
King a mai scris o povestire, „The Fifth Quarter” (Al cincilea sfert), sub pseudonimul John Swithen. Aceasta a fost inclusă în antologia „Nightmares & Dreamscapes” (Coșmaruri și vise) din 1993, semnată cu numele propriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu