13 iulie 2009

Un veac de singuratate - Rezumatul romanului


Un veac de singuratate (in spaniola: Cien años de soledad) este un roman scris de către câştigătorul Premiului Nobel în 1982, columbianul Gabriel Garcia Marquez. Prima ediţie a romanului a fost publicată pe 5 iunie 1967 la Buenos Aires, Argentina, de Editorial Sudamericana, cu un tiraj iniţial de 8.000 de exemplare. Manuscrisele au ajuns la editură prin poştă, trimise de autor, în două părţi. De la prima publicare a cărţii şi până în prezent, s-au vândut peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume.
A fost tradusă în 35 de limbi. Este una dintre cele mai traduse şi citite cărţi în limba spaniola. În timpul celui de-al patrulea Congres Internaţional de Limbă Spaniolă care a avut loc la Cartagena, Columbia, în martie 2007, cartea fost cotată, după importanţă, ca fiind a doua operă literară majoră scrisă în limba spaniolă, după Don Quijote al lui Cervantes.
Dacă diverşi critici au dreptate când afirmă că cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea se defineşte prin remarcabila vigoare a scriitorilor din America Latină, la apogeul realizărilor lor se află, fără îndoială, opera în continuă evoluţie a lui Gabriel García Márquez. „Un veac de singuratate” reprezintă o sinteză a tradiţiei literare hispanice şi a temelor şi tehnicilor moderne internaţionale.
Romanul poate fi citit la mai multe niveluri de semnificaţie, ca o alegorie a istoriei latino-americane, a condiţiei umane şi ca o meditaţie asupra timpului. Capodopera lui García Márquez, „Un veac de singurătate”, este un roman care îmbină realul cu fantasticul, meditaţia filozofică şi naraţiunea captivantă într-o creaţie unică, vie, tulburătoare, somptuoasă şi plină de culoare.
Titlul romanului semnifică sentimentul tragic al singurătăţii pe care îl trăiesc membrii familiei Buendía în toate aspectele vieţii lor: în dragostea redusă la aspectul său fizic sau în moarte (Melchiade se întorsese din lumea morţilor, deoarece nu putuse îndura singurătatea).
Romanul „Un veac de singurătate” a fost scris de Márquez în 18 luni (între 1965 şi 1967) la Ciudad de mexico, unde scriitorul locuia în acea perioadă împreună cu familia sa. Ideea originală a ce stă la baza acestei opere a apărut în 1952, în timpul unei călătorii pe care autorul a făcut-o, alături de mama sa, în satul său natal, Aracataca (Columbia). În povestea „Un día después del sábado” (O zi după sâmbătă), publicată în 1954, autorul face pentru prima dată referire la Macondo iar o serie de personaje din această operă apar în anumite poveşti şi romane anterioare. La început, se gândea să îşi intituleze romanul „Casa”, dar până la urmă s-a hotărât să opteze pentru titlul de „Un veac de singurătate”, pentru a evita confuzia cu romanul „Marea Casă”, publicat în 1954 de prietenul său, scriitorul columbian Alvaro Cepeda Samudio.
Cartea este compusă din 20 de capitole fără titlu, în cadrul cărora povestea este relatată prin utilizarea unei structuri temporale ciclice; atât evenimentele satului şi ale familiei Buendia, cât şi numele personajelor se repetă din nou şi din nou, făcând realitatea şi fantasticul să fuzioneze. În primele trei capitole, este povestit exodul unui grup de familii şi construirea satului Macondo. Începând cu capitolul 4 şi până la capitolul 16, este vorba despre dezvoltarea economica, politica şi socială a satului. Ultimele patru capitole relatează decăderea acestuia.
Unanim recunoscută drept cea mai bună lucrare a lui García Márquez, „Un veac de singuratate” descrie istoria satului columbian fictiv Macondo. Acţiunea se derulază pe o perioada de peste o sută de ani si prezintă ascensiunea şi prăbuşirea familiei Buendia. La începutul romanului, satul Macondo cuprinde doar câteva case pentru ca în decursul mai multor ani, să se dezvolte, dar concentrat mereu în jurul locuinţei familiei Buendía. Membrii ei sunt primii locatari şi intemeietorii satului, nucleul tuturor evenimentelor. Relevante prin intermediul unor uimitoare falduri temporale, personajele moştenesc numele şi înclinaţiile familiei, dezvăluind stiluri de viaţă care se dedublează şi se repetă. Puternicul José Arcadio Buendía se transformă din întreprinzătorul şi carismaticul fondator al satului Macondo, într-un om în pragul nebuniei. Macondo luptă împotriva unor calamităţi ca insomnia, războiul şi ploile. Misterele apar aproape ca din senin. Această atractivă şi colorată saga este, totodată, o alegorie socială şi politică mai largă - uneori prea suprarealista pentru a fi plauzibilă, alteori mai reală decât şi-ar putea permite orice lucrare realistă convenţională.
Acţiunea cărţii urmăreste viaţa lui José Arcadio Buendía, întreprinderile sale îndrăzneţe, temperate de prudenţa Ursulei - soţia sa, viaţa fiilor – dintre care se remarcă Aureliano, colonel şi erou legendar al războiului civil -, nepoţilor şi strănepoţilor lor, pe parcursul a şase generaţii. O dată cu succesiunea generaţiilor, este prezentată şi viaţa satului, în care civilizaţia înlocuieşte treptat simplitatea naturală, culminând cu înflorirea artificială adusă de instalarea companiei bananiere ce va fi urmată de declinul localităţii, recucerită de natura luxuriantă.
În jurul Ursulei, mama care conduce gospodaria, vor gravita toate celeltate personaje. Prin ochii ei vedem felul în care evoluează soţul, copii, nepoţii şi strănepoţii, după ce trec prin diverse încercări şi întâmplări. De-a lungul vieţii, Ursula se ghidează după vorbele bătrânilor care o îndrumă şi o ajută să supravieţuiască peste o sută de ani. Îşi păstrează încrederea în ordinea firească lucrurilor, şi ea este cea care va veghea asupra conduitei fetelor din familie, ea le va învăţa cum să întreţină gospodăria şi echilibrul în viaţa de cuplu. De asemenea, le va dezvălui fetelor secrete ale leacurilor din străbuni care ar putea să le vindece şi de cele mai cumplite boli. Atunci când povara anilor o apasă şi simte că nu mai poate controla anumite lucruri, cu calm le lasă în voia destinului.
Celelalte personaje feminine, Pilar Ternera - ghicitoarea, Rebeca, Remedios, Amaranta, se lasă dominate de simţuri, sunt pătimaşe fie în iubire, fie în ura lor, au o evoluţie meteorică în roman şi poate doar Fernanda, prin educaţia şi temperamentul ei, reuşeşte să păstreze într-o oarecare măsură tradiţiile şi buna orânduire a lucrurilor în casa coplesită mereu de sosirea neîncetată a familiei şi prietenilor care pleacă şi se întorc, mereu mai mulţi şi mai tulburători.
Trecerea periodică a ţiganilor prin Macondo conduşi de Melchiade, aduc în sat noutăţile lumii, precum: o lupă, o oglindă, proteza dentară, un covor zburător, alambic pentru a face aur, sau hărţi.
De fiecare dată, José Arcadio Buendia e cuprins de febra noului, are planuri entuziaste şi se inchide în camera lui, meditând şi lucrând cu tenacitate şi meticulozitate până reuşeşte să realizeze ceea ce îşi pusese în gând. Dintre ceilalţi bărbaţi ai familiei Buendia, al doilea Aureliano are o traiectorie fantastică. Ajunge un curajos şi apeciat luptător în războiul civil, va fi desemnat erou naţional.
Atunci când în Macondo este trasă calea ferată, destinul satului se schimbă. Evenimente precum instalarea companiei bananiere vor aduce un suflu nou. Apoi, încep apoi ploile care durează neaşteptat de mult: patru ani, unsprezece luni şi două zile, timp în care vor transforma totul în canale pline de apă murdară şi mult noroi.
După ploaie urmează o perioadă nesfârşită de secetă iar oamenii încep să moară în număr tot mai mare şi satul, dupa o uimitoare ascensiune, devine din nou aproape pustiu ca la început, lipsit de culoare şi vivacitate, rupt total de restul lumii.
Personajele masculine sunt caracterizate de o obsesivă rutină. Sunt plini de energie şi inteligenţă, ce le generează sete şi elan pentru proiecte ambiţioase sau sexualitate pasională. Sunt incapabili să obţină realizări pe termen lung, iar vieţile lor sunt dominate de o violenţă iraţională.[4]
„Un veac de singuratate” nu are un subiect principal în adevăratul sens al cuvântului. În schimb, autorul foloseşte romanul pentru a explora şi ilustra ideea că este foarte important ca oamenii să-şi amintească propria istorie, altfel, vor suferi pentru ea.
Povestea satului Macondo si a familiei Buendía constituie si o alegorie a conditiei umane, a istoriei omenirii. Atmosfera anilor de dupa intemeierea localitatii evoca paradisul pamantesc al primilor oameni: „Lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume, iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul. Era într-adevăr un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise încă.”

Prima generaţie

José Arcadio Buendía

Patriarhul familiei Buendía, José Arcadio Buendía, este fire hotărâtă, inflexibil (atât fizic, cât şi mental), cu toate acestea, el are un profund interes pentru misterele filosofice. Buendia este unul dintre întemeietorii satului, însă dispare din poveste odată ce înnebuneşte cautând Piatra Filozofală. În final, îşi pierde minţile şi începe să vorbească în latină. Legat de un castan, el va servi celorlalţi drept mărturie a începuturilor satului Macondo. Este eliberat de către Ursula cu puţin timp înainte de-a muri.

Úrsula Iguarán

Soţia lui José Arcadio Buendía este stăpâna familiei, dar şi membrul care trăieşte de-a lungul celor mai multe generaţii. Ursula conduce familia cu o vointă puternică şi o mână fermă. Ea moare undeva între vârstele de 114 de ani sau 122.

A doua generaţie

José Arcadio

Primul copil al lui José Arcadio Buendía este José Arcadio. El moşteneşte încăpătânarea şi impulsivitatea tatălui său. Când tiganii ajung la Macondo, o tigancă vede trupul gol al lui José şi exclamă că are cel mai mare organ gential pe care l-a văzut vreodată. Are o aventură cu o femeie numită Pilar Ternera, dar o părăseşte după ce o lasă însărcinată. În final, el îşi părăseşte familia şi pleacă cu o tigancă. După mulţi ani, pe neaşteptate, el se întoarce acasă. Statura sa devenise uriaşă, iar el pretindea ca a navigat pe mările lumii. Se căsătoreşte cu sora sa adoptivă Rebeca. Acest fapt determină exilul său din casă. Moare din cauza unei misterioase împuşcături la câteva zile după ce-l salvează pe fratele său de la execuţie.

Colonelul Aureliano Buendía

Colonel Aureliano Buendía este cel de-al doilea fiu al lui Jose A. Bunedia şi prima persoană născută în Macondo. Şi-a primit numele după un vechi strămoş. Aureliano s-a născut cu ochii deschişi după ce a plâns în uterul mamei sale. Acest fapt i-a cauzat lui incapacitatea de a iubi. Se credea că are premoniţii fiindcă tot ceea ce spunea, se adeverea. Aureliano a moştenit gândirea tatălui său, având şi el, de asemenea, înclinaţii spre filozofie. A studiat metalurgia şi s-a alăturat partidului liberal la izbucnirea războiului. Luptă împotriva guvernului conservator în 32 de războaie civile şi ocoleşte moartea de mai multe ori. Pierzându-şi interesul pentru război, Aureliano a semnat un tratat de pace şi s-a întors acasă. Îşi pierde capacitatea memoriei şi cea emoţională din cauza vârstei înaintate şi începe să-şi petreacă zilele construind şi dezasamblând mici peştişori de aur. Moare în timp ce urinează pe copacul de care tatăl său a fost legat mulţi ani la rând. El reprezintă nu numai luptătorul, dar şi artistul datorită abilităţii sale de a scrie poezie şi de a crea cu maiestrie peştişori aurii.

Remedios Moscote

Remedios este cea mai tânără fiică a conservatorului Don Apolinar Mascote, care îndeplineşte funcţia de administrator al oraşelului Macondo. Cele mai deosebite trasături fizice ale Remedios Moscote sunt pielea ei frumoasă şi ochii săi verzi precum smaraldul. Viitorul colonel Aureliano se îndrăgosteşte de ea ignorând vârsta ei fragedă. Ea este atât de tânără încât căsătoria trebuie amânată până când Remedios va ajunge la pubertate. Spre surprinderea tuturor, ea devine o frumoasă şi dulce soţie care cucereşte inima întregii lumi. Este singura care are grija de José Arcadio Buendía în timp ce acestă era bolnav. Moare la scurt timp după căsătorie fiind otravita din greseala de Amaranta. Moartea sa a fost considerata urmare a complicaţiilor apărute în timpul sarcinii.

Amaranta

Al treilea copil al lui José A. Buendía, Amaranta, creşte alături de sora sa vitregă, Rebeca. Sentimentele sale faţă de Rebeca devin ostile când vine vorba de italianul Pietro Crespi, deoarece cele două surori l-au dorit cu aceeaşi intensitate în timpul vârstelor lor adolescentine. Amaranta îşi doreşte s-o omoare pe sora sa, ca ea sa fie cu Pietro, dar atunci micuţa Remedios moare şi Amaranta suferă o criză emoţională. Când Rebeca se căsătoreşte cu José Arcadio, Amaranta respinge orice bărbat care o curtează, inclusiv Pietro Crespi care începe s-o caute după ce Rebeca îl va părăsi. Îi este atât de teamă de orice angajament, încât îl respinge pe Crespi, iar acestă, din disperare, se sinucide. Apoi Amaranta este curtată de un prieten apropiat al fratelui său - Colonelul Gerineldo Márquez, dar din nefericire îl alungă şi pe acesta din acelaşi motiv. Represiunea sa virginală se manifestă prin relaţiile incestuoase cu neopţii săi, Aureliano José şi José Arcadio. La un moment dat, Amarantei i se arată moartea sub forma unei femei bătrâne care îi comandă să înceapă să lucrul la un giulgiu. În final, singuratică şi virgină, Amaranta moare, însă mulţumită în sinea sa după ce acceptase ceea ce devenise.

Rebeca

Rebeca este copilul celui de-al doilea văr al Úrsulei Iguarán care locuieşte în Manaure, capitala Guajirei. La început, Rebeca este foarte timidă, refuză să vorbească şi are obiceiul de a mânca pământ, varul de pe pereţii casei şi de a-şi suge degetul. Ea soseşte în Macondo cărând o geantă de pânză ce conţinea oasele părinţilor săi. Rebeca pare să nu înţeleagă limba spaniolă, dar răspunde la întrebările puse de Visitacion şi Cataure în limbile guajiro şi wayuu. A fost afirmat de cel puţin un critic că sacul cu oase şi epidemia insomniei se referă la o practică Guajiro de purificare a rămăşiţelor umane, acest ritual fiind considerat ca un procedeu secund al înmormântării. Rebeca soseşte după plecarea lui José Arcadio cu şatra de ţigani. Este crescută în casa Buendia şi din această cauză, viitoarea sa relaţie cu José Arcadio va fi privită ca una incestuoasă, lucru ce va determina alungarea lor. Moartea misterioasă a lui José Arcadio este de neexplicat până şi Rebecăi. Va trăi în izolare pentru tot restul vieţii sale.

A treia generaţie

Arcadio

Arcadio este rodul nelegitim al relaţiei dintre José Arcadio şi Pilar Ternera. El este profesor, dar îşi asumă responsabilitatea conducerii oraşului la cererea lui Aureliano, când Colonelul Aureliano Buendía pleacă. Arcadio devine un dictator tiranic şi îşi foloseşte elevii ca şi propria-i armată. Are tentative de a dezrădăcina biserica şi de a persecuta oamenii conservatori din oraş (ca Don Apolinar Moscote). Când încearcă să-l execute pe Don Apolinar pentru o remarcă răutăcioasă, Úrsula îl biciuieşte şi preia conducerea oraşului. Când primeşte vestea că forţele conservatoare s-au reîntors în oraş, Arcadio reuşeşte să înceapă o luptă împotriva lor în ciuda multiplelor dezavantaje. Forţele liberale din Macondo se prăbuşesc, iar Aracadio este împuşcat la puţin timp după înfrângerea sa de către trupele conservatoare.

Aureliano José

Aureliano José este fiul Colonelului Aureliano Buendía şi al lui Pilar Ternera. I se alătură tatălui său în mai multe războaie, dar se întoarce în Macondo fiindcă este îndrăgostit de matuşa sa care l-a crescut de mic copil, Amaranta. Cei doi aproape că se implică într-o relaţie sexuală, dar Amaranta îl respinge odată ce înţelege gravitatea faptelor sale. Aureliano José încearcă să primească acceptarea Aramantei, dar aceasta îl respinge în continuarea; într-un final se dă bătut. Ajunge să cunoască cine este mama lui şi o acceptă în viaţa sa. Aureliano José este împuşcat în timpul războiului de către un căpitan conservator deoarece acesta fugise din trupele de poliţie. De asemenea, căpitanul este împuscat, iar fiecare locuitor din Macondo, îi împuscă trupul neînsufleţit, ca răzbunare.

Santa Sofía de la Piedad

Santa Sofía este o frumoasă tânără virgină şi fiica unui vânzător. A fost plătită de către Pilar Ternera să întreţină relaţii sexuale cu fiul ei Arcadio, după ce acesta, necunoscând relaţia lor ca mama şi fiu, a încercat s-o violeze. Devine soţia lui Arcadio şi mama lui Remedios cea Frumoasă, a lui José Arcadio al 2-lea şi al lui Aureliano al 2-lea. După execuţia lui Arcadio ea este primită împreună cu copiii săi în casa Buendía. În general, este un personaj invizibil al romanului, făcând parte din fundalul familiei Buendía. Lucrează ca menajeră mai mult sau mai puţin voluntar şi aparent preferă să fie un personaj inexistent în istoria familiei. Într-un final, ea începe să simtă cum casa se dărăpănează oricât de mult încerca ea s-o ţină în picioare. După moartea Úrsulei, Santa Sofía pleacă pe neaşteptate destinaţia ei rămânând necunoscută.

Cei 17 Aureliano

În timpul celor 32 de campanii militare întreprinse de Colonelul Aureliano Buendía, acesta lasă în urmă 17 fii cu 17 femei diferite, petrecând doar o noapte cu fiecare dintre ele. Asta se explică prin tradiţia ca femeile tinere să se ducă cu soldaţii. Casa Buendía va fi vizitată de 17 mame diferite, al căror scop comun era ca Úrsula să le boteze urmaşii. Úrsula acceptă şi îi botează pe toţi Aureliano, luând numele de familie al mamei. Mai târziu, fiii se vor întoarce în casa Buendía şi vor fi acceptaţi de familie. Patru dintre aceştia (A. Triste, A. Serrador, A. Arcaya şi A. Centeno) rămân în Macondo şi devin parte din familie. În final, fiind uşor de identificat după crucea imprimată permanent pe frunţile lor, toţi vor ajunge să fie asasinaţi de către guvern, în semn de răzbunare faţă colonel. Singurul supravieţuitor e A. Amador, care fuge în junglă, dar va ajunge să fie asasinat pe treptele casei tatălui său mulţi ani mai târziu.

A patra generaţie

Remedios cea Frumoasă

Remedios cea Frumoasă este primul copil născut al lui Arcadio şi al Santei Sofía de la care moşteneşte frumuseţea sa. Se spune că ea este cea mai frumoasă femeie din lume, acest lucru cauzând moartea mai multor bărbaţi care o iubeau sau tânjeau după ea. În faţa întregului oraş, pare naivă şi inocentă iar unii dintre cei care au cunoscut-o de-a lungul vieţii ar fi spus că e chiar stupidă. Totuşi, colonelul Aureliano Buendía crede că a moştenit destul de multă luciditate, „ca şi cum ar fi fost în război”. A dus un mod de viaţă simplu, considerat, de către unii, bizar. A refuzat îmbracămintea şi înfrumuseţarea, cosându-şi o sutană şi tăiindu-şi părul lung pentru a evita pieptănatul. Într-un sens ironic, modul ei de a stârni instinctele primare umane a transformat-o într-un obiect al dorinţei pentru tot mai mulţi bărbaţi, pe care îi tratează cu pură inocenţă şi fără timiditate. Într-o dimineaţă, în timp ce împăturea rufe, Remedios se ridică la cer.

José Arcadio Segundo

José Arcadio Segundo este fratele geamăn al lui Aureliano al 2-lea, fiul lui Arcadio şi al Santei Sofía. Úrsula crede că cei doi au fost schimbaţi în copilărie, deoarece José Arcadio începe să arate caracteristici ale Aurelienilor, fiind gânditor şi ticiturn. El joacă un rol important în greva făcută împotriva companiei de bananiere şi este singurul supravieţuitor atunci când compania ucide toţi greviştii. După aceea, el îşi trăieşte restul vietii studiind pergamente şi învăţându-l pe tânărul Aureliano. Moare în aceeaşi clipă cu fratele său geamăn, Aureliano Segundo.

Aureliano al II-lea (Segundo)

În comparaţie cu fratele său, Aureliano Segundo e mai neliniştit şi impulsiv. În timpul căsătoriei cu Fernanda del Carpio, Aureliano Segundo o are ca şi amanta pe prima sa prietenă, Petra Cotes. În momentele petrecute de el cu Petra, animalele sale se înmulţesc rapid, dându-i motive de bucurie. Din cauza ploilor puternice, averea sa se termină, şi familia Buendía ajunge aproape falită. El începe să caute o comoară îngropată, ajungând în pragul nebuniei. Se ofileşte precum o plantă, şi moare de cancer la gât în exact acelaşi moment cu fratele lui geamăn. În timpul unei confuzii la înmormântare, corpurile sunt schimbate între ele, şi ei sunt îngropaţi fiecare în mormântul celuilalt. El (Aureliano) reprezintă economia Columbiei: luând şi pierzând din greutate în funcţie de situaţie şi moment.

Fernanda del Carpio

Fernanda este printre puţinele personaje principale (cu excepţia Rebecăi şi a Primei Generaţii) care nu îşi găseşte originile în Macondo. Este o femeie deosebit de frumoasă şi provine dintr-o familie scăpătată de aristocraţi, care a ţinut-o departe de lume; fusese aleasă ca cea mai frumoasă femeie dintre altele 5000. Fernanda ajunge în Macondo pentru a concura cu Remedios pentru titlul de Regina Carnavalului, după ce tatăl ei îi promite că va ajunge să fie regina Madagascarului. În urma eşecului, se mărită cu Aureliano Segundo şi curând preia conducerea familiei de la Úrsula, conducând foarte strict afacerile familiei Buendía. Va avea 3 copii cu Aureliano (José Arcadio, Renata Remedios, cunoscută şi ca Meme şi Amaranta Úrsula), şi va rămâne stăpână în casa dupa moartea lui Aureliano, având grijă de toate până la propria-i moarte. Fernanda nu va fi niciodată pe deplin acceptată în casa Buendía, şi cu toate că familia nu se va împotrivi conservatorismului ei excesiv, va fi întotdeauna privită ca o venetică şi ca o persoană veşnic cu nasul pe sus. De-a lungul romanului, instablitatea psihologică şi emoţională a Fernandei e descrisă ca paranoia, fiind zugrăvită prin scrisorile ei către „doctorii invizibili” şi prin comportamentul ei inexplicabil în relaţia cu Aureliano, pe care încearcă să-l izoleze de restul lumii. Ea e singura care cunoaşte adevarata origine a lui Aureliano Babilonia, pe care i-o va marturisi fiul ei, José Arcadio, prin corespondenţă.

A cincea generaţie

Renata Remedios (Meme)

Meme este cel de-al doilea copil şi prima fiică a lui Fernanda şi Aureliano al II-lea. Ea nu e la fel de frumoasă ca mama sa, în schimb, moşteneşte dragostea de viaţă şi carisma lui Aureliano al II-lea. După ce mama ei se plânge că ea cânta la clavicord şi nu face nimic în rest, Meme este trimisă la şcoală. Ea primeşte diploma pentru performanţe şi recunoaştere pentru notele sale excelente. Continuă să cânte la clavicord pentru a o linişti pe Fernanda. Îi plac petrecerile şi se expune, asemeni tatălui său, tendinţei către exces. Meme îl întâlneşte şi se îndrăgosteşte de Mauricio Babilonia, un mecanic chipeş de etnie rromă care lucrează pe plantaţiile de banane. Când Fernanda află că cei doi au relaţii sexuale, „aranjează” ca Mauricio să fie împuşcat învinovăţindu-l că ar fi fost hoţ de găini, iar pe Meme o trimite la o mânăstire de maici. Meme muţeşte pentru tot restul vieţii sale, pe de-o parte din cauza traumei suferite, iar pe de altă parte ca un semn de rebeliune. Câteva luni mai târziu se dovedeşte a fi însărcinată, ea dând viaţă unui fiu, Aureliano. Este trimis să trăiască alături de familia Buendía. Într-un final, Meme moare de bătrâneţe într-un spital necunoscut din Cracovia.

José Arcadio (II)

José Arcadio (II), botezat după strămoşii săi în tradiţia Buendía, urmăreşte tendinţele anterioare are membrilor cu numele de Arcadio. Este crescut de către Úrsula, care îşi doreşte ca el să devină papă. Întorcându-se acasă de la Roma (fără să fi devenit preot) după moartea mamei sale, el găseşte o comoara şi începe s-o risipească pe petreceri generoase. Mai târziu, o tentativă de prietenie va apărea între el şi Aureliano Babilonia, nepotul său. José Arcadio (II) este omorat de patru elevi care îi fură aurul.

Amaranta Úrsula

Amaranta Úrsula este cel de-al treilea copil a Fernandei şi al lui Aureliano. Ea dovedeşte aceleaşi caracteristici cu cele ale tizei sale, Úrsula, care moare de mic copil: plină de voinţă, încântătoare, se străduieşte pentru fericirea ei şi a celorlalti. Ea nu va afla că bebeluşul trimis familiei Buendia este nepotul său, fiul ilegitim al lui Meme. Copilul devine prietenul său cel mai bun din copilărie şi adolescenţă. Se întoarce din Europa cu un soţ mai în vârstă, Gaston, care o va părăsi când va afla de legatura ei pasionantă cu Aureliano, nepotul său. Moare din cauza unei hemoragii după ce dă naştere ultimului Aureliano al familiei.

A şasea generaţie

Aureliano Babilonia (Aureliano II)

Aureliano este fiul ilegitim al lui Meme. El este trimis acasă şi este ascuns de către bunica sa, Fernanda. Moşteneşte aceleaşi trăsături ca tizul său, colonelul: taciturn, liniştit şi cu o încărcătură emoţională deosebită. Aureliano Babilonia nu apucă s-o cunoască prea bine pe Úrsula, deoarece ea moare în timpul copilariei sale. Este prieten cu José Arcadio al II-lea care îi explică adevarata poveste a masacrului tatălui său. În timp ce ceilalţi membri ai familiei vin şi se duc, el rămâne mereu acasă. Se aventurează numai în oraşul pustiu, şi asta după moartea Fernandei. Aureliano lucrează la descifrarea pergamentelor lui Melchiade, dar se opreşte din cauza relaţiei sale cu Amaranta Úrsula, fără ca el să ştie că îi este mătuşă. Când ea şi copilul său mor, el ajunge să fie în stare să descifreze pergamentele. Descoperă ultimele enigme ale pergamentului şi ajunge să vadă epigraful acestuia alcătuind perfect arborele genealogic al familiei în timp şi spaţiu. Primul personaj este legat de un copac, iar ultimul este mâncat de către furnici. Se presupune că a murit ca toţi ceilalţi în Macondo, oraş deja pustiu.

A şaptea generaţie

Aureliano (III)

Fiul ilegitim al lui Aureliano şi al mătuşii sale, Amaranta Úrsula. Aureliano s-a născut cu coadă de porc, aşa cum cea mai învârstă dintre Ursule se temea că se va întâmpla (părinţii copilului nu auziseră de acest lucru). Mama sa a murit în timp ce năştea. Din cauza neglijenţei tatălui său, el este devorat de furnici. Când acesta îi vede cadavrul, Aureliano Babilonia înţelege semnificaţia pergamentului.

Alte personaje

Melchiade

Melchiade este un personaj ce făcea parte din trupa ţiganilor. El vizitează Macondo în fiecare an, în martie, şi atunci el începe să povestească lucruri din întreaga lume. Melchiade îi vinde lui José Arcadio Buendía câteva noi inveţii: o pereche de magneţi şi laboratorul unui alchimist. Mai târziu, ţiganii spun că Melchiade a murit în Singapore, dar el se întoarce să trăiască alături de familia Buendía, declarând că nu suporta singuratatea morţii. El stă cu familia Buendía şi scrie misterioasele pergamante pe care, mai târziu, Aureliano Babilonia le traduce. Melchiade moare a doua oară, de data aceasta înecându-se într-un râu de lângă Macondo. Familia Buendía organizează o mare ceremonie în cinstea acestuia. După moartea lui Melchiade, Marquez face referire la una dintre primele sale nuvele, „Los funerales de la Mamá Grande” (Funeraliile bunicii)

Pilar Ternera

Pilar este o locuitoare a oraşului Macondo care se culcă cu fraţii Aureliano şi José Arcadio. Aşadar, ea devine mama fiilor lor, Aureliano José şi Arcadio. Pilar ghiceşte viitorul în cărţi, şi în acest fel, ea ajută familia Buendía, de care este foarte apropiată, de-a lungul întregului roman. Pilar moare după ce împlineşte 145 de ani (într-un final ea se opreste din numărat), supravieţuind până în ultimele zile ale oraşului Macondo. Numele de „Ternera” este un joc de cuvinte de la cuvântului „Ternura” care în spionolă înseamnă tandreţe. Pilar este totdeauna prezentată ca o figură foarte iubitoare.

Pietro Crespi

Pietro este un muzician italian foarte arătos şi politicos. El conduce o şcoală de muzică şi tot el aduce pianola în casa Buendía. Se însoară cu Rebeca, dar Amaranta, iubindu-l şi ea, reuşeşte să amâne căsătoria mulţi ani. Când José Arcadio declară că Rebeca este soţia sa, şi ea acceptă, Pietro începe să tânjească după Amaranta. Ea este mult prea necajită şi îl respinge cu cruzime. Deznădăjduit de pierderea ambelor iubite, se sinucide.

Petra Cotes

Petra este o femeie slabă şi negricioasă cu ochi aurii, asemenei unei pantere. Ea este amanta lui Aureliano al II-lea, dar şi iubirea vieţii sale. Ajunge în Macondo, împreună cu primul ei soţ, pe vremea când era încă adolescentă. Acesta construieşte loteria locală, dar moare cu câţiva ani înainte ca Petra să-i cunoască pe gemeni. Ea se întâlneşte cu cei doi bărbaţi crezând că-i unul singur. Când José Arcadio se hotărăşte s-o părăsească şi să n-o mai vadă niciodată, Aureliano al II-lea o iartă şi-i rămâne alături. Aureliano al II-lea se întâlneşte cu ea chiar şi după ce el se căsătoreşte şi, într-un final, el va locui cu ea. Acest lucru o va necăji pe soţia lui, Fernanda del Carpio. Când Aureliano şi Petra făceau dragoste, animalele lor se înmulţeau ajungând la o rată imensă, dar ferma lor se năruie după cei cinci ani de ploaie. Petra câştigă bani cu loteria şi duce coşuri cu mâncare Fernandei şi familiei sale după moartea lui Aureliano al II-lea.

Domnul Herbert şi Domnul Brown

Domnul Herbert este un personaj care a apare neaşteptat într-o zi la masa de prânz a familiei Buendía. După ce a gustat, pentru prima dată, bananele locale, el vorbeşte cu o companie bananieră în vederea înfiinţării unei plantaţii în Macondo. Compania de banane este condusă de Domnul Brown. Meme are grijă de fiica lui, Patricia. Când José Arcadio al II-lea declanşează o grevă, compania îi prinde pe grevişti în capcană şi-i omoară în piaţa centrală a oraşului, aranjând cadavrele, pe ascuns, într-un tren, ca apoi să le arunce în mare. José Arcadio este singurul care îşi aminteşte masacrul. Compania este ajutată de către armată, ce are ca ordin să omoare pe oricine opune rezistenţă. Compania va părăsi Macondo atunci când va începe o ploaie ce o să dureze 5 ani. De altfel, evenimentul este bazat pe o faptă reală, este vorba despre „Masacul Bananelor”, care a avut loc în Santa Marta, Columbia, în anul 1928.

Mauricio Babilonia

Mauricio este un mecanic onest şi arătos care lucrează la compania de banane. Se spune că este un descendent al ţiganilor care obişnuiau să viziteze periodic oraşul. El este, într-un mod foarte neobişnuit, înconjurat constant de fluturi galbeni, care, o vreme, obişnuiau să se ţină şi după iubita lui. Mauricio se îndrăgosteşte de Meme, pe care o întâlneşte la fabrica de banane. În momentul în care Fernanda află de relaţia lor, ea încercă să-i pună capăt. Atunci când Mauricio continuă să se furişeze în casă s-o vadă pe Meme, Fernanda pune să fie ucis pe motiv că ar fi fost un hoţ de găini. Meme rămâne însărcinată cu fiul lui Mauricio, Aureliano. Băiatul este adus într-un coş de către o călugăriţă la casa Buendía.

Gastón

Gastón este soţul belgian al Amarantei Úrsula cu care s-a căsătorit în timpul călătoriei sale în Europa. Gastón este mai în vârstă decât soţia lui cu vreo 15 ani. Este aviator şi aventurier. Într-un final, soţia sa vrea să rămână definitiv în Macondo. În timpul unei plecări a lui Gastón în Europa, Amaranta Úrsula îi scrie şi îi trimite o scrisoare în care îi vorbeşte despre dragostea ei cu Aureliano (Babilonia) Buendía.

Gabriel García Márquez

Gabriel García Márquez nu este decât un personaj minor, dar are distincţia de a purta acelaşi nume ca al autorului. El este stră-stră-nepotul Colonelului Gerineldo Márquez. El şi Aureliano Babilonia sunt prieteni apropiaţi deoarece ei sunt singuri care cunosc istoria oraşului, acea istorie în care nu crede nimeni. Pleacă la Paris după ce a câştigat un concurs şi decide să rămână acolo - vânzând ziare vechi şi sticle goale.
„Un veac de singurătate” conţine mai multe idei privind timpul. Deşi povestea poate fi citită ca un progres liniar de evenimente, putând fi luate în considerare atât destinele personajelor cât şi istoria oraşelului Macondo, García Márquez face loc câtorva interpretări ale timpului:
El prezintă istoria sub forma unei metafore şi ca un fenomen circular prin repetarea numelor şi a caracteristicilor familiei Buendía. De-a lungul a şase generaţii, toţi José Arcadio au avut aceleaşi trăsături: curiozitatea şi gândirea raţională, dar şi o putere fizică deosebită. Aurelienii, pe de altă parte, au trăsături inclinate spre izolare, singurătate şi tăcere. Repetarea trăsăturilor reproduce istoria caracterelor individuale, şi în final, istoria oraşului.
Romanul explorează problema eternului prin contextul nemuririi. Una dintre metaforele majore care face referire la această temă este prezenţa laboratorului de alchimie din casa familiei Buendía, care a fost construit de către Melchiade încă de la începutul poveştii şi rămânând neschimbat de-a lungul timpului. Laboratorul este locul unde membrii familiei Buendía îşi pot manifesta şi satisface dorinţa de izolare şi singurătate. Atmosfera inevitabilului prevalează pe tot parcursul textului.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu