8 noiembrie 2009

Padurea spanzuratilor - Rezumatul romanului

Romanul Padurea spanzuratilor este si o drama de constiinta a omului pus fata in fata cu o istorie necrutatoare. Pe fundalul evenimentelor tragice din primul razboi mondial, tanarul Apostol Bologa - roman din Transilvania integrata pe atunci in Imperiul Austro-Ungar, traieste o experienta cu implicatii existentiale; in limitele ei notiunile: viata, moarte, iubire, datorie, Dumnezeu, suferinta si izbavire isi schmba continutul.


Rebreanu isi realizeaza eroul prezentandu-i viata la nivelul a doua timpuri:

- trecutul infatisat prin retrospectiva asupra copilariei si adolescentei personajului

- prezentul cuprinzand partea ultima a vietii, aceea in care - mustrat launtric de partea de vina pe care o avea in condamnarea lui Svoboda - Bologa se indreapta si el spre spanzuratoare.

Procesul de constiinta al personajului incepe chiar in clipa executiei lui Svoboda, cand Bologa "�simti limpede ca flacara din ochii condamnatului i se prelingea in inima ca o imputare dureroasa". Ulterior, bravand din nevoia de a le demonstra celor din jur si mai ales siesi justetea sentintei la care subscrisese, personajul confirma faptul ca increderea i se clatina. De altfel, intalnireacu Klapka joaca un rol important in evolutia sufleteasca a lui Bologa si dupa ce primul ii destainuise motivele mutarii sale pe frontul rusesc, o "ura noua, plamadita in sufletul lui pe nesmtite" il va face pe locotenentul roman sa vada altfel razboiul: ".�il incolti in minte o idee ca un carlig: ce cauta el aici?" Se contureaza inca de pe acum, marea drama a lui Bologa: neconcordanta intre teoria sa despre patrie si realitatea cruda a razboiului.

Adevarata trezire a constiintei etnice a tanarului roman se petrece atunci cand este instiintat ca peste cateva zile, divizia lui va fi mutata pe frontul din Ardeal. Gandul dezertarii i se infiltreaza in minte mai intai nebulos, ca o posibilitate, pentru a deveni o hotarare atunci cand generalul ii refuza mutarea pe un alt front.

Dinamica trairilor sufletesti ale eroului este urmarita si in timpul a doua evenimente- cheie. Primul l-a constituit discutia cu un prizonier neamt adus la Lunca si interogat Apostol Bologa serveste ca interpret, iar cuvintele prizonierului ("dar romani ca dumneata�) ii trezesc in suflet nevoia adanca de disculpare. In aceste conditii, dezertarea constituie una dintre formele posibile de izbavire, singura pe care o vede,

Al doilea eveniment este convocarea lui Bologa la comandamentul diviziei, pentru a face parte din curtea martiala ce urma sa condamne niste tarani acuzati de spionaj. Drumul facut cu masina spre comandament constituie una dintre cele mai bune pagini ale romanului; constiinta dilata ceea ce vede ochul, incat cei sapte tarani spanzurati sunt multiplicati la nesfarsit, iar drumul capata proportii incredibile putin mai tarziu, coplesit de impresia asemanarii spanzuratilor, "Apostol se cutremura (� si deodata isi zise: e Svoboda�privirea lui". Ziua faustiana a lui Bologa incepuse si, pentru a nu mai incheia un pact cu diavolul incearca sa dezerteze, in aceeasi noapte, pe frontul romanesc, dar este prins, judecat si condamnat. Autorul urmareste - cu o rara forta de penetratie psihologica ultimile ore ale existentei personajului: invalmasirea gandurilor, renuntarea la aparare, drumul pana la locul executiei, momentele in care condamnatul nu-si recunoaste propriul nume scris pe cruce, pana la lumina apotetica din final, izbucnita din ochii lui Bologa, odata cu primele raze ale soarelu, ca intr-o noua Geneza in care Omul este proiectat pe fundalul Universului.

"Padurea spanzuratilor este construita in intregime pe schema unei obsesii, dirijand destinul eroului din adancimile subconstientului" (Tudor Vianu).

Obsesia se instaleaza in inconstient odata cu asistarea la scena spanzuratorii lui Svoboda: in momentul mortii, o lumina mare i se raspandeste pe figura si "cu privirea lucitoare, cu fata alba si luminata, parea ca vrea sa vesteasca oamenilor o izbanda mare�. Din acea clipa, lui Bologa ii este sete de lumina, aceasta devine "glas" al neamului catre personajul care se indreapta ca un halucinant. Ulterior, avand misiunea de a distruge un reflector din zona inamicului, Bologa isi simtise sufletul sfasiat pentru ca pierduse "desmierdarea razelor tremuratoare". Dupa ce reflectorul este spart, imaginea luminii cotopind lucirea din ochii cehului cu viziunea lui Dumnezeu, il ridica pe cel ucis la dimensiuni divine: "Si stralucirea i se parea cand ca privirea lui Svoboda sub streang, cand ca vedenia pe care a avut-o in copilarie, la biserica, in fata altarului, sfarsind rugaciunea catre Dumnezeu".

Chemarea neantului se mai aude o data in clipa sosirii la locul executiei sale cand, ridicand ochii vede lucirea alba a spanzuratorii in care "se deslusea ceva straniu".

Ca si Dostoievski, Rebreanu analizeaza trairile sufletesti ale omului in clipa trecerii in nefiinta; de data aceasta, sub lumina rasaritului catre care se indreapta "insetati" ochii condamnatului, el devine un nou Crucificat, dobandind iertarea.

3 comentarii:

  1. Interesant,dar are un neajuns...nu este complet redat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Stiu lucrul acesta. Imi pare rau de acest neajuns, dar sa fiu sincera n-am timp pentru cele mai mici detalii. Am facut acest blog mai mult pentru o trecere in revista a cartilor citite de mine. Ma pasioneaza lectura insa mi-am ales o cariera in partea opusa, partea reala, asa ca timpul ma preseaza si nu-mi da voie sa-mi duc pasiunea pana la capat. Daca vrei sa aflii povestea integrala ar fii mai bine sa o citesti tu de insuti/insati. Multumesc oricum pentru vizita si te mai astept!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos ai rezumat cartea. Mi-a plaut. Felicitari!!!

    RăspundețiȘtergere