Roman de două
ori interzis de regimul iranian, a cunoscut peste
douăzeci de ediții succesive după publicarea sa, în 2003.
În afara faptului că dobândim cunoștințe în ceea ce privește cultura iraniană și puțin din religia musulmană, asistăm la povestea unei femei a cărei soartă n-a fost tocmai bună cu ea. Masumeh se căsătorește cu un bărbat, împotriva voinței ei, neavând nici măcar ocazia să-l întâlnească înainte de nuntă, mulțumindu-se doar cu o fotografie cu el.
Imediat după ce
nunta – care este un eveniment sacru în acele locuri – are loc, viața lui
Masumeh ia o întorsătură zdravănă, determinând-o să se întrebe ce vrea cu
adevărat de la viață. Cert este că nu vrea să mai țină legătura cu frații ei,
care au bătut-o și care au batjocorit-o în nenumărate rânduri, vrea să-și
continue studiile și să nu uite de tatăl ei, unica persoană pe care a simțit-o
aproape în adolescența ei și care a susținut-o.
Norocul ei este că
bărbatul cu care s-a căsătorit o susține la rândul său în continuarea studiilor
și îi dă încredere în sine, determinând-o să aibă standarde înalte de la
propria viață. Însă, din păcate, atât poate face pentru ea... fiind implicat
într-un grup ce are ca principale subiecte politica și religia, este mai mereu
plecat, uitând de multe ori că acasă are o femeie care-l așteaptă cu mâncarea
caldă.
O determină să realizeze că, deși este femeie, nu este nevoită să aibă grijă de
curățenie și să facă în fiecare zi mâncare, ci trebuie să aibă aspirații mai
mari de la viață, concentrându-se pe educație și dezvoltare personală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu