A dus o viață de boem și a sfârșit tragic în mizerie, opium și alcoolism, dar tocmai din acest infern al existenței sale s-au născut multe dintre creațiile ce aveau să impună literaturii universale norme de evaluare estetică necunoscute până atunci. În cei patruzeci de ani ai unei vieți halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză, estetică și teorie literară, făcând dovada unei forțe de creație extraordinare.
Născut la Boston dintr-o familie de actori, Edgar Poe rămâne orfan de ambii părinți la vârsta de 3 ani și este adoptat de familia John Allan, un negustor înstărit din Richmond/Virginia, primind numele de Edgar Allan Poe. După studii secundare în Liverpool (Anglia) și în Richmond, se înscrie în 1825 la Universitatea din Virginia, pe care este nevoit să o părăsească după un an, lipsit de mijloace materiale și înglodat în datorii în urma unei vieți extravagante, ceea ce a dus la un conflict cu tatăl său adoptiv. Poe încearcă să urmeze o carieră militară, dar este exclus din Academia Militară West Point din cauza săvârșirii unor acte deliberate de indisciplină. În această perioadă publică fără prea mult succes primele sale poezii. În 1833 înregistrează primul succes cu povestirea „Manuscris găsit într-o sticlă” (A MS. Found in a Bottle), câștigând concursul organizat de revista Baltimore Saturday Visiter. Se stabilește în Baltimore, după ce se căsătorise în 1836 cu verișoara lui, Virginia Clemm. Devine redactor principal al revistei Southern Literary Messenger, dar pierde postul după scurt timp datorită exceselor sale alcoolice. Apariția romanului Aventurile lui Arthur Gordon Pym (The Narrative of Arthur Gordon Pym) atrage atenția publicului și a criticilor. Poe devine editor asistent la revista Burton's Gentleman's Magazine, trece după un an la revista Graham's Magazine, unde publică numeroase articole, povestiri și eseuri, aducându-i reputația unui critic competent și sever. În 1839 apare în două volume un ciclu de nuvele "Povestiri ale Grotescului și Arabescului" (Tales of the Grotesque and Arabesque), apreciate de public dar fără succes material.
În ianuarie 1845 publică în revista New York Evening Mirror celebrul său poem „Corbul” (The Raven), care a provocat o adevărată senzație. Îmbolnăvirea și moartea soției sale Virginia în 1847 îi accentuează însă abuzul de băuturi alcoolice, Poe duce o existență tot mai dezorganizată, care îi precipită ruina fizică și spirituală. Hotărât să se recăsătorească, îmbibat cu opiu și alcool, a plecat să-și aducă fosta soacră la nuntă, dar nu a mai ajuns la destinație. După o dispariție de câteva zile, este găsit în ziua de 3 octombrie 1849 este găsit căzut pe un trotuar în orașul Baltimore, în stare de confuzie mintală. Moare patru zile mai târziu într-un spital din Baltimore, la 7 octombrie 1849, cauza morții - ca într-o poveste de suspans de E.A. Poe - a fost rabia (turbare).
Cu unele excepții, creația lirică a lui Edgar Allan Poe este umbrită de măiestria povestirilor sale, care l-au consacrat în literatura universală. Totuși poeme ca „Annabel Lee”, „Corbul” sau „Ulalume” îl impun și ca unul dintre marii creatori lirici ai lumii, fiind cunoscut publicului european în special prin traducerile realizate în limba franceză de poeții simboliști Baudelaire și Mallarmé. Admirabile traduceri în limba română au fost realizate de poeții Dan Botta și Emil Gulian. În poemele lui Poe sunt remarcabile metaforele deliberat eterogene, amestecul de imagini, combinația de pasiune și rațiune, frumusețea sonoră realizată prin rime neașteptate și disonanțe. De aceea, nu numai simbolismul, dar și mișcările artistice ulterioare au recunoscut în Poe un predecesor.
Mărturia cea mai complexă a poziției prioritare în declanșarea curentelor de înnoire a literaturii o constituie proza lui Edgar Poe. Romanul Aventurile lui Gordon Pym (The Narrative of Athur Gordon Pym) și povestirile „Prăbușirea Casei Usher” (The Fall of the House of Usher), „Cărăbușul de aur” (The Gold Bug), „Pisica neagră” (The Black Cat), „Balerca de Amontillado” (The Cask of Amontillado) sunt câteva din povestirile lui Edgar Allan Poe care au forțat frontierele imaginarului, îmbinând teritoriile vieții și ale morții într-o sinteză halucinantă, o viziune ce dă valoare simbolică unor proiecții maladive ale lumii reale. Mișcarea literară Junimea condusă de Titu Maiorescu îi descoperă prozele, este tradus din limba franceză (în care fusese tradus de poetul Charles Baudelaire) de Veronica Micle, Mihai Eminescu sau Ion Luca Caragiale și această descoperire are un impact deosebit asupra apariției literaturii fantastice românești. Între altele, Poe este creatorul primului detectiv din istoria literaturii universale, C. Auguste Dupin, eroul unui ciclu de trei povestiri printre care „Crimele din Rue Morgue” și „Scrisoarea furată”; se pare că titlul piesei O scrisoare pierdută a lui Caragiale a fost împrumutat de la Poe. Majoritatea prozelor din volumul Prăbușirea casei Usher dar mai ales Masca Morții Roșii sau Puțul și pendula, combină atmosfera gotică cu elementele horror și au avut o puternică influență atât în proza romantică dar și în cea simbolistă.
Lucrările de critică literară ale lui Edgar Allan Poe se caracterizează printr-o profundă cunoaștere a literaturii, prin spirit sarcastic, simț ascuțit în receptarea adevăratelor valori creative. Scrierile sale teoretice s-au bucurat încă din timpul vieții de o atenție și prețuire deosebită și au exercitat o influență puternică asupra generațiilor ulterioare de prozatori. „Filosofia creației poetice” (The Philosophy of Composition, 1846) și „Principiul poetic” (The Poetic Principle, 1850) sunt lucrări de critică literară ce marchează începutul teoriilor literaturii moderne.
Poe a fost unul dintre primii gânditori care au încercat o investigație metodologică a minții subconștiente. Deși nu a formalizat științific studiul psihopatologiei complexe a isteriei sau a perversiunii, teoriile psihologice dezvoltate de Poe în eseuri, în recenzii și în notele referitoare la propriile sale texte au fost numite de Charles Beaudelaire „camerele secrete ale minții sale”. În lucrarea Prăbușirea Casei Usher, cu minunatele ei camere întunecate, mobila bizară, acoperișurile cu arcade, cu pasajele întortocheate și cu fisura ce trecea drept prin centru, Poe realizează un model prefreudian al minții subconștiente. Poe s-a folosit de povestirile gotice pentru a explica stările mentale obsesive. Capacitatea lui de analiză l-a făcut să depășească limitările genului gotic, astfel încât, în unele dintre lucrările sale atipice și neglijate, precum Demonul perversității și Între trezire și somn, el trece la o abordare psihologică modernistă a personajelor și evenimentelor. Conform observației lui Richard Wilbur, Poe a fost primul scriitor al epocii moderniste care a descoperit cel mai caracteristic subiect al secolului al XX-lea: dezintegrarea personalității.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu