John Fowles a fost un romancier și eseist englez.
John Fowles s-a născut în 1926 la Leigh-on-Sea, în comitatul Essex din Anglia, ca fiu al lui Robert John Fowles și al lui Gladys May Richards. După ce a urmat cursurile Universității din Edinburgh, în 1950 a obținut o diplomă de master of arts în literaturile franceză și germană la Oxford.
Atunci avea să-i descopere pe existentialiștii francezi și pe promotorii Noului Roman. A predat literatura franceză la New College, Oxford, a fost profesor de limba și literatura engleză la Universitatea din Poitiers, apoi la Colegiul Anargyrios de pe insula grecească Spetsai (experiența evocată în romanul Magicianul), pentru ca, între 1954 si 1963, să predea literatura engleză la Colegiul St. Godric din Londra. Este considerat de criticii englezi drept unul dintre reprezentanții principali ai postmodernismului britanic.
John Fowles a dobândit recunoașterea internațională o dată cu apariția primului său roman, Colecționarul (1963), al cărui succes de public i-a îngăduit să se dedice în întregime scrisului. A primit de îndată și elogiile criticii, fiind considerat un scriitor cu o forță imaginativă și inovatoare excepțională, reputație pe care următoarele sale romane au confirmat-o: Magicianul (1966; ediție revizuită în 1977), Iubita locotenentului francez (1969), Daniel Martin (1977), Mantisa (1982), Omida (1985).
Scriitor prolific, admirator al lui Thomas Hardy și al lui D.H. Lawrence și deopotrivă al lui Joseph Conrad și al lui Thomas Pynchon, pasionat de științele naturii, istorie și ocultism, și autor în egală măsură de volume de eseuri (Aristocrații, 1964), nuvele (Turnul de abanos, 1974), poezii, traduceri, prefețe, cronici literare si comentarii la albume de artă fotografică, John Fowles a trăit și a scris în Lyme Regis, Dorset. Fowles declara în 1998, cu ocazia lansării volumului de eseuri Găuri de vierme, "Nu mă interesează câtuși de puțin să fiu un scriitor faimos... Aș vrea doar să fiu un ins care a contribuit la perpetuarea enorm de dificilului meșteșug de a scrie romane".
Lista cărților publicate
1963: Colecționarul, roman
1964: Aristocrații, eseuri
1965: Magicianul roman
1969: Iubita locotenentului francez, roman
1974: Turnul de abanos, nuvele
1977: Daniel Martin, roman
1979: Copacul
1982: Mantissa, roman
1985: Omida, roman
1998: Găuri de vierme
2003: Jurnalele, vol. I
"Majoritatea oamenilor îşi întrebuinţează cea mai mare parte din timp ca să trăiască, şi puţina libertate care le mai rămâne îi înspăimântă atât de tare, încât fac tot ce le stă în putinţă ca să scape de ea." (Suferințele tânărului Werther - Goethe)
Postare prezentată
Invitatie la vals - Citate
"Nu mai am putere sa vreau." "Se sinucide cineva ajuns în vîrful piramidei sociale dupa ce a gasit cheia care descuie usa t...
7 noiembrie 2017
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cele mai populare postari din ultima saptamana...
-
Cartea descrie aventurile unui grup foarte variat pe parcursul căutării căpitanului Harry Grant, de pe nava Britannia . Găsind în pântecel...
-
Jane Eyre este o micuta orfana in varsta de 10 ani, crescuta din obligatie de matusa sa dna Reed, la Gateshead Hall, alaturi de cei tre...
-
In “Laleaua neagra” se prezinta o lume guvernata de suprematia adevar ului, bunatate dezinteresata, onoare. O lume in care fraza “A dispr...
-
Povestea începe la Londra la 2 octombrie 1872. Phileas Fogg este un gentleman necăsătorit, care locuieşte la numarul 7 Savile Row din Burlin...
-
Ca în fiecare an, Harry îşi petrece vacanţa de vară la familia Dursley, chiar dacă este prigonit de aceştia. Însă prietenul său Ron Weasle...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu