10 iulie 2017

Viata lui Pi - Rezumat


 

 Viaţa lui Pi (2001) a scriitorului de origine canadiană Yann Martel este o carte superba, care incepe interesant, te tine captiv alaturi de un personaj aproape tot romanul, pentru ca la sfarsit sa realizezi ca nimic nu e ceea ce pare. E o carte plina de simboluri, de la numele personajului principal (Pi), pana la semnificatia animalelor salvate pe barca (tigrul, urangutanul, zebra, hiena).


 Nota de inceput explica circumstantele care l-au determinat pe autor sa scrie, si anume, aflându-se în vizită în India, la Pondicherry, Madras, intalneste intr-o cafenea un batran (Adirubasamy) care ii spune ca stie o poveste care îl va face să creadă în Dumnezeu şi că ar fi bine să vorbească cu protagonistul acestei poveşti, un anume domn Patel.

Din acest moment naraţiunea alunecă în nivelul al doilea al relatării, direct din perspectiva lui Patel, pe alocuri intorcandu-se la povestea-cadru, prin insertii ale comentariilor autorului.
 Numele personajului principal, Pi, nu vine de la constanta matematica, ci de la Piscine, fiind botezat după piscina din Franţa chiar a lui Adirubasamy, pe vremuri prieten de familie cu părinţii lui Pi.
Povestea lui Pi incepe cu atmosfera destul de întunecată a copilăriei sale, când era batjocorit de colegi din pricina numelui (mai exact, din pricina asemănării fonetice cu „pissing”) – motiv pentru care, încă din primul an de liceu, se prezintă, simplu, Pi.

 Nu este singurul caz de nume straniu din carte: tigrul de la grădina zoologică a tatălui său poartă numele de Richard Parker, în urma unei confuzii făcute de un paznic beat, care îi trecuse acest nume în actele de predare.


 Pi învaţă încă de mic ce înseamnă cruzimea – tatăl lui, deţinătorul unei grădini zoologice în India, vrea să îl protejeze de pericolele prezentate de animale, aşa că îi oferă o lecţie crudă, lăsându-l în faţa spectacolului devorării unei capre de către un tigru. Foarte interesant este şi episodul cu criza religioasă a lui Pi adolescent, atras de trei credinţe: hindusă, creştină şi musulmană, reuşind să fie botezat şi să primească şi un covoraş de rugăciune, episod sugestiv pentru ideea că este nevoie de mai multe perspective pentru a înţelege cu adevărat lumea şi că nici o experienţă a spiritului nu trebuie înlăturată pe principiul că face parte dintr-un alt sistem.
Adevărata plonjare în acţiune începe abia odată cu decizia tatălui lui Pi de a vinde grădina zoologică şi a se muta, cu toţii, în Canada. Când vaporul pe care se aflau se scufundă, viaţa lui Pi este pusă în mod real la încercare, crizele de identitate de până atunci părând simple copilării. Condiţiile în care a reuşit să supravieţuiască sunt arbitrare: în timpul nopţii, aude nişte zgomote ciudate şi iese din cabină pentru a vedea ce se întâmplă, dar, înainte să se dezmeticească, i se pune o vestă de salvare şi este aruncat în ocean, oamenii făcându-i semn către o barcă. La început, crede că au intenţionat să-l salveze, dar îşi dă seama că fusese, de fapt, folosit drept momeală, căci în acea barcă se aflau animale sălbatice, pe care tatăl său voia să le ducă în Canada.
Cartea lui Yann Martel ia, din acest punct, aspectul unei poveşti pe care ne-am aştepta să o vedem la un reality show, despre incredibila forţă a unui tânăr de a supravieţui peste 200 de zile pe o barcă, alături de un tigru bengalez. În barcă, Pi se află alături de o hienă, o zebră, un urangutan şi de Richard Parker, care omoară hiena, după ce aceasta, la rândul ei, omorâse zebra şi urangutanul. De aici, urmează o confruntare de unu la unu, în care Pi trebuie să înveţe cum să se ferească de tigru şi, în acelaşi timp, să-l domine, misiune care este mai mereu la limita reuşitei, fapt care conferă cărţii o notă specifică thrillerelor.
Suspansul nu ţine de aflarea finalului confruntării, căci e clar că Pi supravieţuieşte. Şi totuşi, există un suspans în ceea ce priveşte modalităţile subtile pe care trebuie să le găsească permanent Pi pentru a se împrieteni cu animalul sau cel puţin pentru a-i impune respect. Dacă s-ar fi terminat aici cartea, ar fi fost o poveste despre supravieţuirea miraculoasă a unui tânăr în barcă cu un tigru bengalez, dar nu ar fi fost încărcată de semnificaţii mai profunde.
A treia parte a cărţii – şi plonjarea într-un al treilea cadru al naraţiunii – aruncă o lumină într-adevăr spectaculoasă asupra întregii poveşti. Întâmplările prin care trece Pi încep să capete o cu totul altă lumină atunci când acesta e interogat de doi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor din Japonia (vasul scufundat era japonez) şi îi spun că povestea lui nu este credibilă.
Atunci, Pi propune o nouă variantă a propriei lui poveşti: animalele de pe vas să fie înlocuite cu oameni: un marinar, un bucătar şi chiar propria lui mamă. Înţelegem astfel că Pi a codat aceste detalii prin imagini de animale (şi există o corespondenţă între oamenii de pe barcă şi comportamentul animalelor alese de Pi), iar Richard Parker este dublul lui sălbatic, care se naşte odată cu condiţiile inumane în care trebuie să supravieţuiască prin orice metode, chiar recurgând la canibalism.
O carte ce se contura iniţial drept un roman mai degrabă de aventuri – e adevărat, aventuri dramatice, cu scene de un realism aproape grafic –, Viaţa lui Pi devine un roman tragic şi, în acelaşi timp, încărcat cu un puternic mesaj despre forţa ce există în fiecare din noi de a depăşi chiar şi situaţii până atunci inimaginabile. Dar romanul lui Yann Martel nu trebuie să fie neapărat interpretat în această variantă „profundă”, căci, aşa cum Pi nu poate să aleagă o anume religie, aşa şi cititorul poate descoperi în mai multe variante posibile diferite sensuri, care se completează.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu