2 martie 2011

Ciuleandra - Doua cuvinte despre autor

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, judeţul Argeş) a fost un romancier, dramaturg şi academician român.
Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlişua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca - azi judeţul Bistriţa-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinereţe, mama sa (1865/1945) era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului de baştină. Ambii părinţi constituie modelele familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila, etc.

În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someşului. Potrivit afirmaţiei scriitorului: În Maieru am trăit cele mai frumoase şi mai fericite zile ale vieţii mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.

În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, şi apoi în limba română, multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan. Deşi localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care Rebreanu a locuit mai târziu), unele episoade din Ion au păstrat cadrul toponimic şi onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).
A început cursurile şcolii primare în 1891. Autorul va rememora aceasta epoca:Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite şi ale ştiinţei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveştile ardeleneşti ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume.
A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la Şcoala de băieţi din Bistriţa ("Polgári fiu iskola"), unde a urmat încă trei clase.
În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întâia şi ultima poezie". Fascinat de o tânără acriţă dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebuneşte), scrie un vodevil după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, acelaşi gen dramatic.
În 1900 a început să urmeze Şcoala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă graniţa cu Austria). La sfârşitului anului I, a obţinut calificativul "eminent". Ca şi la Bistriţa, a manifestat o înclinaţie deosebită pentru studiul limbilor străine. La Braşov, a apărut povestea Armeanul neguţător şi fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecţie pentru copii). În 1902, după abateri de la regulamentul şcolii, a fost retrogradat din funcţia de chestor. La sfârşitul celui de-al doilea an de şcoală reală, a primit doar distincţia simplă. În cel de-al treilea an a pierdut şi distincţia simplă, din cauza mediei scăzute la "purtare". Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta (deşi s-a simţit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Din nou, în primul an, a primit distincţia de eminent.
La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, în sud-estul Ungariei. Aici, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. În 1907 a conspectat numeroase opere din literatura universală, specificând, uneori, data lecturilor . Între scriitorii excerptaţi au fost clasici francezi, ruşi, germani, italieni, englezi, unguri. Li s-au adăugat câteva proiecte de literatură dramatică: Vetélytársak - Örveny (Rivalii - Vâltoarea); Valkó föhadnagy (Locotenentul Valkó); Gigi (Ghighi), ultimul cu personaje inspirate din viaţa "intelighenţei" năsăudene.
La Budapesta şi Gyula a scris şi transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor încurcături băneşti, a fost forţat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu", s-a hotărât să se dedice literaturii (Journal-ul surprinde acest moment).
A revenit în Prislop, spre disperarea părinţilor, care l-au ştiut domn: Aici am luat contact cu ţăranul român, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferinţele şi visurile lui - lucruri care aveau să treacă mai târziu în literatura mea ...
La începutul anului 1910 era funcţionar la primăria din Vărarea. În luna ianuarie 1910, pe baza convenţiei cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităţilor româneşti extrădarea gazetarului. În februarie Rebreanu a fost arestat şi deţinut la Văcăreşti. Într-un Memoriu adresat autorităţilor româneşti în luna mai, tânărul scriitor a menţionat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfăşurat-o în slujba românilor de peste munţi. În închisoarea Văcăreşti, a terminat nuvela Culcuşul.
După o lungă detenţie la închisoarea Văcăreşti, este întemniţat la Gyula. Aici scrie Golanii şi începe să traducă volumul de povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale, Budapesta, 1908) al scriitorului maghiar Szini Gyula. Autorul îi era prieten şi – după mărturisiri datând din acele zile (epistola lui Rebreanu către Mihail Dragomirescu, la 7 august 1910) – împreună ar fi scris mai multe lucrări (pe când eram la Pesta). Câteva titluri din volum, îndeosebi din ciclul Biedermeier kepek (Tablouri Biedermeier) vor fi publicate, peste ani, la Bucureşti, în paginile Universului literar (1913) şi în Almanahul Adevărul (1914). A întocmit un proiect sumar al romanului Zestrea, datat în închisoarea din Gyula. La 16 august, eliberat din închisoare, Curtea tribunalului de Apel consideră că delictul a fost ispăşit după cele şase luni de temniţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu