1 mai 2011

Oscar Wilde

Oscar Wilde a fost fiul unui medic irlandez. Tatăl sau, Sir William Wilde, doctor specialist în boli de ochi şi urechi, anticar şi scriitor, mai avea trei copii dintr-o primă relaţie. Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poetă (scria poeme revoluţionare sub pseudonimul Speranza) şi jurnalistă. În timpul şcolii, Oscar a excelat în studiul clasicilor, la limba greacă şi la desen, câştigând numeroase premii şi burse de studiu. După studii strălucite la Trinity College din Dublin, audiază prelegerile de estetică ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se distinge şi prin gusturile sale rafinate, îmbrăcămintea elegantă şi stilul dandy de viaţă. După absolvire, în 1878, se mută la Londra.

În acelaşi an, 1878, primeşte premiul „Newdigate” pentru poezie şi iniţiază mişcarea „Artă pentru Artă”, prin care dezvoltă teoria sa asupra estetismului. În 1882 publică prima sa culegere de versuri, în privinţa careia criticii nu au căzut de acord. Urmează o perioadă în care ţine o lungă serie de prelegeri de estetică în Statele Unite şi Canada, o alta în care Wilde locuieşte pentru o scurtă perioadă la Paris, după care îşi încheie şirul de conferinte în Marea Britanie şi Irlanda. Următorii şase ani reprezintă apogeul de creaţie al irlandezului. Poveştile pentru copii, piesele de teatru şi mai ales „Portretul lui Dorian Gray” îi aduc lui Oscar Wilde, pe lânga nişte citaţii în tribunale, şi mult dorita faimă.
În 1884 se căsătoreşte cu Constance Lloyd, cu care are doi fii: Cyril (1885) si Vyvyan (1886). Tot în 1886, Wilde are prima relaţie homosexuală cu tânărul Robbie Ross (la moartea acestuia din urmă, în 1918, cenuşa sa va fi înhumată în mormântul lui Oscar Wilde).
În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea publică o serie de opere care îi aduc un mare renume în lumea artistică.
Declinul său începe în vara lui 1891, când Oscar îl întâlneşte pe lordul Alfred Douglas. În curând, cei doi devin iubiţi şi de nedespărţit până la arestarea lui Wilde, patru ani mai târziu, când după acuzarea de homosexualitate (pe atunci ilegală în Anglia) va fi condamnat la închisoare. Ostil filosofiei şi convenţiilor morale ale epocii victoriene, Oscar Wilde duce o viaţă de ostentaţie cinică şi de scandal, afişându-şi public relaţia sa homosexuală, ceea ce îi atrage în 1895 o condamnare penală de doi ani închisoare pentru ultragiu la moralitatea publică.
Între timp soţia şi copiii îl părăsesc şi îsi schimbă numele în „Holland”. După eliberare, ruinat financiar de luxoasa relaţie cu Bosie (Lordul Douglas) şi căzut în dizgratie, Wilde mai trăieşte încă trei ani, cutreierând Europa şi locuind în hoteluri ieftine.
Ultima parte a condamnării o ispăşeşte în închisoarea din Reading şi va face obiectul unei celebre balade. Eliberat în 1897, se stabileşte în Franţa, unde-şi sfârşeşte viaţa în uitare şi singurătate. Işi gaseşte sfârşitul la Paris pe 30 noiembrie 1900, după o meningită, ce se instalase pe fondul unei infecţii puternice la o ureche. Este înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris.
Oscar Wilde a publicat versuri (Poems, 1881), povestiri (The Happy Prince and Other Stories, 1888), eseuri (The Soul of Man under Socialism, 1891). Romanul „Portretul lui Dorian Gray” (The Picture of Dorian Gray, 1891), cea mai importantă operă a sa, este o ilustrare pregnantă a principiilor sale estetice. El defineşte rolul artistului în căutarea rafinamentului şi frumosului şi situează arta mai presus de viaţă, pentru că exprimă esenţa caracterelor şi a fenomenelor mai fidel decât însăşi realitatea.
În creaţia sa dramatică, „Evantaiul doamnei Windermere” (Lady Windermere's Fan, 1892), „O femeie fără importanţă” (A Woman of no Importance, 1893), „Soţul ideal” (An Ideal Husband, 1895), „Ce înseamnă să fii onest” (The Importance of Being Earnest, 1895), care continuă tradiţiile comediei engleze din secolul al XVIII-lea cu Sheridan, Oscar Wilde satirizează snobismul, frivolitatea şi făţărnicia „înaltei societăţi” a timpului, lăsând să se întrevadă preocupările sale proprii pentru problemele spirituale majore ale omului. Subtilitatea caustică a satirei şi ingeniozitatea paradoxului, verva scânteietoare a dialogului, bogăţia ornamentală şi rafinamentul cizelării stilistice a frazei au impus creaţia lui Oscar Wilde în dramaturgia de la finele secolului al XIX-lea.
Ultimele lucrări, după proces şi după şederea în închisoare, vădesc sensibil depărtarea de principiile sale estetizante. În confesiunea De profundis (1897) el nu mai face risipă de paradoxuri strălucitoare, ci povesteşte cu multă durere în suflet despre zbuciumul său. Ideea că viaţa este un vârtej de suferinţe pe care oamenii şi le pricinuiesc unii altora stă la baza ultimului poem al lui Oscar Wilde, „Balada închisorii din Reading”(The Ballad of Reading Gaol, 1898). Ea a fost scrisă sub impresia lăsată de executarea unuia dintre deţinuţii care se aflau împreună cu el în închisoare şi care fusese condamnat pentru că îşi ucisese iubita:
Yet each man kills the thing he loves,
By each let this be heard,
Some do it with a bitter look
Some with a flattering word,
The coward does it with a kiss,
The brave man with a sword.

Căci toţi ucidem ce ni-i drag
Şi-ntindem morţii prada,
Unii ucid cu desmierdări,
Mulţi cu priviri de-otravă,
Cei laşi ucid cu sărutări
Iar cei viteji cu spada.


Oscar Wilde a fost un stilist remarcabil. El ştia să picteze prin cuvinte, zugrăvind în faţa ochilor fanteziei cititorului tablouri de o frumuseţe uimitoare. Privita în ansamblu, creaţia lui a oglindit declinul umanismului şi cultul artei în ceea ce are ea mai elevat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu