17 iunie 2009

Mizerabilii - Rezumatul romanului

Cu toate ca diversitatea operei sale este incontestabila, iar profunzimea ei a interesat in toate epocile literare, Hugo ramane in constiinta cititorilor sai ca autor al Mizerabililor.
Pana la aparitia romanului, literatura franceza oferise modelul unor constructii epice de referinta precum operele lui Chateaubriand, Musset sau Madame de Staël, iar Hugo insusi isi demonstrase vigoarea epica in Notre-Dame de Paris, construind impresionanta poveste de iubire a cocosatului Quasimodo pentru frumoasa Esmeralda.
Aparitia in 1862 a noului sau roman (Mizerabilii) avea sa aboleasca definitiv vechile formule romanesti, impresionand prin complexitatea compozitiei sale in care se regasesc elemente de fresca, de foileton, de intriga sociala si de evocare istorica. Constient de insemnatatea noului sau edificiu literar, autorul insusi afirma: ,,Nu e un roman, ci un munte", marturisind astfel si dimensiunea efortului creator investit in aceasta realizare grandioasa. De altfel, preocuparile scriitorului pentru aceasta realizare dateaza inca din 1832, cind, la un an dupa succesul inregistrat cu Notre-Dame de Paris, oferea unor editori parizieni viitorul sau roman, axat pe istoria unui om pe care legea oarba il conduce la delincventa.
Eroul central si totodata pivotul in jurul caruia se articuleaza planurile narative este Jean Valjean, al carui destin tragic s-a transformat iremediabil intr-un cosmar, atunci cind, pentru ca a furat o piine, a fost condamnat la ocna. Chiar si dupa zece ani de temnita grea, el este silit sa se ascunda sub false identitati de prigoana neobosita a politistului Javert, incapabil sa vada dincolo de lege complexitatea sufletului omenesc. Convins de misiunea sa, de inspiratie dantesca, de a face din realitate un infern, romancierul structureaza in succesiunea scenelor epice aventurile prin care trece eroul pentru a-si salva viata si pentru a o ocroti pe Cosette - fiica unei prostituate, salvata de el din casa lui Thénardier, unde era supusa la un regim inuman - pe care o considera propria sa fiica. Fara a fi un razbunator si fara a incerca sa se substituie justitiei omenesti sau divine, Jean Valjean isi urmeaza existenta zbuciumata pe drumul unei continue ascensiuni spre absolutul etic. Firul biografiei sale este insa impletit cu alte destine, inscrise si ele in contextul aceleiasi epoci, ceea ce transforma constructia intr-o adevarata fresca sociala.
Inconjurat de personaje din toate mediile sociale, Jean Valjean are de depasit obstacole care tin de istorie sau de natura duala a omului, osciland ca fiinta intre bine si rau; drumul sau, desi presarat adeseori cu infrangeri, este ascendent si triumfator in ordine morala. Astfel, Javert, cel care l-a vanat intreaga viata, va fi salvat de fostul ocnas din mainile insurgentilor in luna iunie a sangerosului an 1832. Sanctiunea morala pe care o primeste fostul politist sta sub semnul unei moralitati deasupra comunului. Nemaiputand urma calea de a-l prigoni pe salvatorul sau, dar neavand nici puterea de a rezolva conflictul cu propria constiinta, Javert se va sinucide, dand astfel mesajului o noua valoare morala, in aceleasi imprejurari, Jean Valjean il va salva de la moarte si pe Marius de Pontmercy, fiul unui ofiter bonapartist si iubitul Cosettei. Acesta o va indeparta ulterior cu cruzime pe Cosette de binefacatorul comun, pentru ca, intr-o ultima lovitura de teatru, sa se regaseasca toti la patul de suferinta al fostului ocnas, care se stinge din viata linistit, impacat cu sine.
Insotindu-si personajul in peregrinarile lui, autorul isi pastreaza perspectiva detasata, urmarind un numar impresionant de personaje in mediile suburbane, in saloane si cafenele, pe baricade si pe campul de lupta, in sondajul sau prin atatea medii in care fiintele omenesti traiesc sub fatalitatea mizeriei, Hugo realizeaza perenitatea mesajului pe care eroii sai il transmit: „Atata vreme cat va exista, din pricina legilor si a moravurilor, un blestem social care creeaza in chip artificial, in plina civilizatie, adevarate iaduri, agravand cu o fatalitate omeneasca destinul, atata vreme cat cele trei probleme ale secolului: injosirea omului prin exploatare, decaderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin puterea intunericului nu vor fi rezolvate, cu alte cuvinte si intr-un sens mai larg, atata vreme cat pe pamant vor dainui ignoranta si mizeria, carti de felul celei de fata nu vor fi zadarnice".
Aceasta lume a „mizerabililor", adunata in jurul ecoului ei reprezentativ, cuprinde si alte personaje, la fel de vii si de credibile in dramele lor ca si Jean Valjean. Primul episod o surprinde pe Fantine - tanara nevoita sa isi abandoneze fiica dupa ce studentul care a sedus-o o abandoneaza - care poarta pe frunte, ca o predestinare, stigmatul anonimatului si al durerii. Micuta Cosette, ajunsa in mainile cuplului Thénardier, reediteaza povestea mamei sale, pentru a impartasi cititorilor mesajul societatii vremii, acela ca suferinta este posibila la orice varsta. Parcurgand din dragoste materna toate treptele decaderii sociale, Fantine va ocupa si dupa moarte locul rezervat celor sarmani, intr-un colt al cimitirului, dar spre sfarsit chipul ei se umple de o lumina in care domnul Madeleine, primarul generos al oraselului Montreuil-sur-mer, sub a carui identitate se ascunde fostul ocnas, vede fericirea eliberarii de durerile vietii. Cea de-a doua parte o urmareste pe Cosette in trista ei copilarie de slujnica la hanul lui Thénardier, apoi alaturi de binefacatorul sau in Paris, dar urmareste in paralel si drumul eroului principal prin societatea franceza, prilej pentru zugravirea unor scene monografice, in partea a treia apar in scena si alte personaje, care adancesc intriga naratiunii si amplifica planul social pe care il evoca: Gavroche, copilul izgonit in strada de propria familie, pe care, in inocenta lui, merge adeseori sa o revada, si Marius, fiul ofiterului bonapartist pe care Thénardier pretinde ca l-a salvat de pe campul de lupta de la Waterloo. Partea a patra a romanului se articuleaza, asa cum anunta si titlul ei, pe o idila si pe o epopee. Idila este aceea dintre Marius si Cosette si este evocata in pagini de un puternic romantism, iar epopeea, derulata pe baricadele insurgentilor, se construieste in pagini tensionate, intr-un amestec de idealizare istorica si realitate tragica. Tensiunea sociala reuneste in ultima parte toate personajele, rezolvand totodata si misterele lor. Gavroche moare cu eroism, Jean Valjean il salveaza pe Javert si il protejeaza pe Marius pentru ca apoi, repudiat de acesta din urma, sa-si duca drama mai departe pana la sfarsit; pe patul mortii va trai insa fericirea deplina a marii iubiri care i-a guvernat, de fapt, toata viata. Ultima secventa a cartii ii prilejuieste autorului romantic o meditatie pe tema vietii si a mortii, ale caror sensuri misterioase i se releva langa piatra simpla de mormant din cimitirul Pére-Lachaise.
Romanul lui Hugo isi confirma grandoarea si prin aceea ca abordeaza marile probleme ale secolului sau, cauzele degradarii umane sub apasarea societatii. Eroii exprima, prin portretele lor, binele sau raul social, si Valjean, Fantine, Cosette, Gavroche, Marius, domnul Myriel, Thénardier sau Javert se plaseaza in limitele moralei sau in afara ei, caci, asa cum observa J.H. Hunt, „asemenea tip de personaj nu este decat o idee invesmantata in carne, un gand sau un sentiment".
Naratiunea construita pe planuri alternative, intr-o dinamica a faptelor si a actiunilor, se imbina cu paginile de descriere, Hugo dovedindu-se nu doar un pictor al societatii in ansamblul ei, ci si un portretist de marca, iar substanta epica si tensiunea dramatica lasa loc unor secvente profund lirice, poetul romantic nefiind cu totul eclipsat de romancier.
Din povestirea vietii ocnasului Jean Valjean, devenit - datorita iertarii pe care i-o da episcopul Myriel - bogatul industrias Madeleine, generos fata de oropsiti si asupriti, Hugo a facut un fel de utopic poem al salvarii si inaltarii omului prin bunatate si cainta.

16 comentarii:

  1. Este un roman extrem de frumos , Il ador , Si vi'l recomand sa-l cititi ...

    RăspundeţiȘtergere
  2. acest roman arata reflecta viata noastra

    RăspundeţiȘtergere
  3. Asa este, chiar se reflecta viata noastra. In general cartile lui Victor Hugo reusesc sa infatiseze fapte din lumea reala.

    RăspundeţiȘtergere
  4. frumos dar cam lung pentru un rezumat

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru cartile care m-au impresionat am cautat sa scriu un rezumat cat mai amanuntit...

      Ștergere
  5. imi place mam apukat sal skriu

    RăspundeţiȘtergere
  6. Un roman foarte frumos ce frapeaza inima oricui

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar! Pe mine una m-au impresionat desenele animate care s-au facut dupa roman, si cand m-am facut putin mai maricica mi-am dorit mult de tot sa-l citesc.

      Ștergere
  7. ....ce atatea nume dificile

    RăspundeţiȘtergere
  8. DaffodilSmiles, te felicit pentru toata munca frumoasa si de calitate pe care o faci! Imi pare rau ca unii din cititorii tai, incercand(probabil) sa-si faca temele, demonstreaza ori apartenenta lor la clasa zero, ori ca au o oarecare forma de dislexie. Felicitari inca o data pentru acest blog!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci frumos, Georgeta! Am facut-o si o fac din placere, iar daca ceea ce fac este de folos celorlalti cu atat mai bine. Va multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru vizita. Va mai astept pe blog. Numai bine!

      Ștergere